09.06.2025
Andra Toropoc
Înainte de Bobotează am avut ultimul training, proba de costume și primirea kit-ului cu viziuni. Din nou aceleași poze cu Brad Pitt, cluburi și mașini încât voalul de zână onirică abia ne ascundea dezgustul că veșnic muritoarele erau spălate pe creiere. La lansare, Marele-Alb urla-n căști mobilizator: voi le dați fericire și speranțe stropite cu mir, bucurați-vă așadar. Lângă mine un înger veteran bombănea, la naiba, facem toată treaba și mereu obținem doar busuioc uscat, uite-o pe madam Măseluță câți bani învârte.

Paul Dârvariu
De pildă, cel cu benzina la un leu litrul. Sau cel cu hrana, apa și energia. Dar ce folos, dacă ăia nu le-au apreciat? A trebuit să i le vând pe toate lu' ăla micu'. Să vi-l povestesc pe ultimul? Se făcea că eram la Kremlin și primeam din mâinile lui Vladimir Vladimirovici o decorație. La întoarcere, i-am dat-o lui ăla micu'. Ce credeți, doamna Anca? Imediat, am primit un mesaj de la ambasadă: Vladimir Vladimirovici este mâhnit că i-ați înstrăinat darul personal și vă recomandă să îl recuperați.

Răzvan Dițescu
Vindem vise la colț de stradă. Nu. Nu din alea materiale, yachturi și case. Alea se vând în reclame. La noi găsești vise imateriale: un somn de prânz pe canapeaua bunicii, un iartă-mă spus la timp, un câine care te așteaptă-n prag, genul ăsta de vise. Vecinul de la doi cumpără joia același vis: fiul nu i-a murit și încă joacă șah împreună. Bătrâna de la unu cere mereu visul în care soțu-i spune c-o iubește. Vindem vise. Nu pentru că schimbă viața. Ci pentru că, uneori, o țin pe linia de plutire încă o zi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2025, grupul are 13.810 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus