Pe terenul viran de după Lidl a apărut un hotel. Lebkuchen. Ei drăcie, îi zic fii-mii, nu puteau să pună tobogane? E dichisit, mic, colorat, cu doar trei camere. Când să trecem se deschide ușa. S-a deschis și s-a închis de două ori cu miros de scorțișoară, cuișoare și ghimbir. Bună. Ziua. Vă jur. Are pragul de jos și cel de sus ca două buze groase și ne privește dulce. Mă uit în sus și văd că face cu ochiul de glazură. Mă apropii și ating zidul. E moale. Fii-mea rupe din el și înfulecă cu poftă.
Ana Ludușan
Deodată s-a făcut întuneric, eram acasă sau într-o cameră de hotel? Primejdia se apropia de noi, însoțită de un zgomot asurzitor, valurile de sânge ale băiatului meu se zbăteau amenințător în tâmplele mele, o mână nevăzută mă strângea de gât și mă trăgea afară din încăpere, mă îndepărta de el, mă țineam cu toate puterile de mâna lui, de marginea patului, mii de glasuri se auzeau țipând afară, încăperea părea de gumă, am început să țip, urletul se întorcea în corpul meu fără ecou. Deschid ochii, știu ce-i de făcut.
Cecilia Fofiu
Primesc cheia 21. Nivelul doi, precizează recepționera în alb. Urc fără grabă treptele sidefii, în spirală. La primul etaj sunt cazați ai mei, veniți aici mai devreme. Nu opresc la ei deocamdată. Sper ca Flavia să mă aștepte în camera noastră, așa cum am stabilit din vreme. Deschid ușa cu emoții. Frumoasa mea este aici. Razele crepusculare îi desăvârșesc ființa și ochii ei mari mă privesc duios. Fac un pas cu brațele deschise. Nu acum, șoptește topindu-se în lumină. De nicăieri aud: trei, doi, unu, respiră normal.
