Într-o seară a sunat la ușă colega de bancă. Nu o mai văzusem de mulți ani. Mi-a spus că nu are unde dormi. Am primit-o cu toată inima și-am depănat povești vechi. Nu m-am supărat când și-a adus fostul. Tocmai se împăcaseră. De bucurie, a chemat-o pe maică-sa. Fostul a adus o mătușă. Duminică am găsit oameni noi în baie. Le-am dat câte un prosop. Nu stăm mult, mi-au spus. A doua zi au apărut niște domni în costume gri. Funcționați fără autorizație, au zis când m-au luat. În duba lor mirosea a ceapă și flori de mai.
Sorin Rizeanu
Am văzut-o iar într-o cameră de hotel, după 12 ani. Își deschisese o carte de credit nouă, să nu-i știe bărbatu-său păcatele. Aceleași petale de trandafiri, cearșafuri de 800, șampania la gheață pe care atunci fusesem prea tânăr să o beau. Azi mi-a adus un tort cu Joyeux 25 și-mi cântă franțuzește la mulți ani. Depresia mea se uită neagră în oglinda din tavan, acum ca și atunci, urme de lame pe antebrațe goale. Tema mea la franceză e scrisă direct pe trup, Madame la Professeure.
Yuka Brevi
Intru. Beznă. Închid ușa-n urma mea, las jos bagajul, trag aerul adânc în piept. Mucegai. Vrând să aprind lumina, îmi caut ochelarii, pipăi pereții, ca un orb într-un spațiu necunoscut. Într-un final, reușesc. Trag draperiile, deschid geamul larg și mă uit la cer vrând, parcă, să-l văd pe Dumnezeu. Am lăsat în urmă casa, lucrurile, florile, câinii. Acum e totul scrum, numai sânge și ură. Aici e liniște dar trist. Da, totul este trecător și-mi pare fără rost. Trec păsări. Îmi doresc să fiu ca ele. Oare unde se duc?
