Orhideea Neagră nu are stele; doar pete. Pe pereți, pe suflete, pe cearșafurile care miros a Chanel No.5 și disperare. Fiecare cameră e o piesă de teatru murdară, iar clienții, figuranți. Lucrez la etajul doi. Sting țigareta în pahar, îi șterg rujul de pe guler și după ce pleacă îmi ascund urletul în pernă. Mă ridic. Refac machiajul și zâmbetul de plastic. Următorul bate deja la ușă. Îmi înghit amarul și-mi joc din nou rolul. În Orhideea Neagră nu există pauză. Doar aplauze mute și dimineți care nu mai vin.
Siranuș Hakobian
Mă sunai înainte, veneai cu o sticlă de vin pe care o beai cu sete, mă dezbrăcai pe îndelete și mă iubeai cu un apreciabil simț de răspundere. Apoi îmi miroseai părul, mă întrebai cu ce șampon mă spăl și mă rugai să-ți prăjesc niște cartofi, că nevastă-ta nu-ți dă voie: ai colesterolul mare. Când te-am întrebat ce simți pentru mine, mi-ai zis că sunt hotelul tău de cinci stele. Nu am știut dacă să mă bucur sau să mă întristez și abia aseară mi-am dat seama că mie nu-mi plac hotelurile, ci prefer casele bătrânești.
Sanda Burță
Își păstrează zâmbetul corporatist, de la recepție până-n cameră. Deschide telefonul și citește înc-o dată mesajul lui. Nu te mai vreau. Scoate ciorapii, înfige acul între degete. Imediat începe să plouă, tavanu-i plin de nori. Apare Dumnezeu din baie cu obrazul plin de spumă. Vrei umbrelă? o-ntreabă. Vreau să mor, răspunde ea dar nu-i sigură c-a auzit-o fiindcă fluieră-n timp ce se bărbierește. Nu merită să mori pentru el, îi zice Amy Winehouse cu vocea aia guturală cu care cântă Back to Black.
