Caterina Tudorache
Luat de pe stradă în timp ce veneam de la piață cu 3 cartofi și o ceapă, am sunat-o pe nevastă-mea. Ia buletinu' și coboară jos. Să nu mai zici că sunt prost. Ne luăm casă. Decât 35. Între timp, am semnat cu pixul lor de aur pe lista de așteptare, am dat ceasul și pantofii. Am smuls din mâna nevestei banii de înmormântare, proteza și verighetele. Gata, de restul facem luni credit. Mândru, i-am arătat cu degetul pe pliant o poză cu o casă cu palmieri. Uite. Am plecat la piață prost cu plasă și acum avem o casă.
Monica Aldea
Cavalerul Georges se trezi brusc, lovit de-un retevei. Ciotul de lemn lăsă un semn pe frunte ca o stea. Mon amour, se fură voturi? Hai că acu ești și însemnat. Știi că avem licitație în pădure, îl grăbi Ileana. În scurt timp se vândură toate vizuinele părăsite, unele chiar de două ori. Se licitează palatul cavalerului - 35.000 euro o dată, de două ori, adjudecat. Vous êtes nebuni complet? Ma chère, nu zici nimic? Ileana adună banii și iuți pașii. Stai la Daniil Sihastru. 5 ani nu-ți cade rangul.
Marian Bircea
Dezvoltator imobiliar cu suflet de aur vând case la 35k, zonă perfectă, peisaj mirific, numai prin virament bancar și contract online ferm, ne ocupăm de înscrisurile și actele notariale la numai 0,1 lei. Până la livrarea efectivă fiecare beneficiar primește prin poștă o machetă breloc și un set de chei. De asemenea, un tur virtual prin casa visurilor dvs. După virarea banilor vom fi foarte ocupați cu tabere de vară și traininguri corporatiste despre programul curselor de Formula 1, ținute de specialiștii Nordis.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2025, grupul are 13.810 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
