Glasul lui, insinuant și plângăreț, îi râcâia pavăza inimii și nervii întinși la maxim. Eu am ținut familia, cât ai avut tu grijă de copii; eu am muncit pentru toți incompetenții ca să avem ce pune pe masă; eu am făcut firma și am tras ca neomul să o duceți voi bine și să nu vă lipsească nimic. Eu m-am sacrificat, am renunțat la fericire, la iubire, și am ales datoria. Tu ce ai făcut? Eu ți-am spus ce să faci ca să fie bine. Am fost fanul, menajera și contabilul tău; mama și tatăl copiilor noștri. Acum sunt o fostă.
Monica Bologa
În curtea Europei, bătrânul timp joacă șah cu viitorul, mutând lent pioni de hârtie și tratate semnate cu cerneală birocratică. Țările, ca niște copii curioși, se joacă de-a solidaritatea, în timp ce gardul granițelor se face și se desface cu un clic. Liderii dezbat, zâmbesc protocolar, dar își ascund temerile în serviete. O pasăre de metal zboară deasupra, purtând speranțe și compromisuri. Dintr-un colț, o voce întreabă: Suntem uniți sau doar alăturați? Curtea tace, dar ecoul răspunde: Depinde cine întreabă.
Tavi Tone
Pe niște tocuri cât planurile de coeziune, cele două nimfe pășeau șovăielnic pe alee, luptând cu gravitația. Ce zici de Bruxelles, că-i ferma fazanilor de la UE? Blonda țăcănea telefonul, cu mintea în vacanță. La soare-i viața mea, dar acolo plouă cu euroi. Unde în Bruxelles? Habar n-am, unde-s mai mulți funcționari cu dosare la subraț. Chicoteau, gata să cadă. Hai mai bine-n Strasbourg, că acolo birocrații valsează cu reglementările-n dinți. Uită-te la noi: eco, verzi, bio, le luăm toate fondurile.
