Eu de-o parte a tarabei, el de cealaltă, între noi borcane. Râde cu nasul roșu, molfăind o acritură. Îmi face poftă. Are ochii ca măslinele, negri și alunecoși. Mă măsoară de sus în jos, de jos în sus, iar eu fâsâi ca o gogonea. Mi-e să nu fermentez pe loc. Îi fac un semn discret din gene. Ne atingem timid mâinile peste un borcan cu castraveți. Apoi buzele. Gust de oțet, o idee de usturoi și miros de cimbru. Exact cum îi place tatei, lângă iahnia de fasole cu cârnați. Trei kilograme, îl rog, și-o întâlnire.
Florentina Ghițescu
Am fost prin piață. Tarabele pline. Gospodinele cumpărau castraveți și gogoșari. A fost cât pe ce să umplu și eu o sacoșă, dar mi-am dat seama că am cămara plină de borcane de la mama. Cei mai buni castraveți murați. Mama a îmbătrânit. Soacră-mea împletește ciorapi de lână cu călcai fără înnăditură. Și ea e bătrână. Mama, când o să pui castraveți, mă chemi și pe mine să-nvǎț? Oma e bine, o să mă duc săptămâna viitoare pe la ea. Vrea să-mi arate cum se face călcâiul la ciorapi.
Monica Ciurea
Vecinul Marin, în costum de înmormântare, se pomeni în beciul suspect. Un caz ciudat: borcanul văduvei Popescu, în care-și mura castraveții, dispăruse. Cu tot cu văduvă. Vechile dulcețuri, siropuri, peltele, mărturii tăcute ale fostelor ei iubiri, ascundeau acum sub mucegai un secret acrit. Marin fu cât pe ce să se ducă, dar printr-o deschizătură-ntre lumi i se păru c-o vede goală dansând în grădină. Asta-l aduse-n simțiri, întărindu-i brusc convingerea. Ce faci, nebuno? Ritualul castraveților, spuse ea, liniștită.
