E ziua Anei, vecina. Dichisiți, cu trandafiri galbeni și șampanie ne prezentăm la ușă. Suntem îmbrățișați drăgăstos și poftiți la masă. Conversație veselă, clinchete de pahare. Plăcut. Soțul ei, galant, servește platoul cu friptură și salată verde scuzându-se că au ratat murăturile anul ăsta. Săritoare, îl invit la noi să aducem un borcan cu castraveciori trăznet, opera mea. Revenim și o surprind pe Ana ștergând cu un șervețel bărbia lui bărbatu-meu. Puțintică grăsime, explică ea. De la friptura în sânge, completez.
Laura Stanciu
Mereu le încurc, domnule doctor. Mai ziceți-mi încă o dată diferențele, vă rog. Dar mai rar puțin, ca să-mi și notez. Nicio problemă. Uitați aici foaie și pix. Spuneam că aveți nevoie și de prebiotice, și de probiotice. Ei, exact la nume greșesc eu. Deci care sunt unele și care-s celelalte? Prebioticele sunt hrana pentru probiotice. Primele sunt fibrele, ultimele sunt iaurtul și murăturile, de exemplu. Dacă mi-ați fi zis așa, nu le mai zăpăceam. Fibră cum are soțul meu și murătură ca soacră-mea.
Adina Colțea
De câte ori auzea un cuvânt nou, îl învelea cu grijă în zâmbetul clipei și îl băga în buzunar. Erau zile când avea buzunarele doldora de zâmbete și trebuia să umble cu grijă să nu le strivească. Seara le dezvelea pe rând și le privea în ochi pe fiecare, le sorta pe stări și le așeza cu grijă în cămările inimii, ferite de zgomotul lumii. Oamenii se minunau adesea de gustul aparte al vorbelor ei, iar ea avea mereu grijă să aibă zâmbete destule, pentru fiecare clipă menită să încapă într-un cuvânt.
