Căpcăun pană-n măduva oaselor, Marulo făcea prăpăd la masă. Creier pane, coate goale, mațe fripte. Dar asta era altădată. Acum i se-ncuibase în casă o foame de toată frumusețea. De vină erau alegerile. Proaste. Își tăiase buletinul și rămăsese cu aurul nescos de la amanet. Un protejat mai tânăr îi sugerase remediul. Băi de sânge. Leac universal. Panaceu cu efect taumaturgic. Avea însă dubii. Doar era același individ care săptămâna trecută îi recomandase murături și el o mâncase pe soacră-sa.
Iulia Stavre
Mesajul stârni o vibrație pe telefon, Costeluș, când vii diseară treci pe la supermarket și ia două borcane de gogoșari pentru salata boeuf, citi discret și apoi privi atent în ochii șefului care trecea la slide-ul următor. Veronia îi arunca ocheade pe deasupra ochelarilor, ba chiar întinse piciorul pe sub masă. După ședință, vrei să te conduc acasă? tastă el rapid mesajul. Veronia nu-i răspunse, după program invocă o migrenă. Costeluș ajunse acasă, ușa avea altă yală și o valiză îl aștepta în fața ușii.
Horațiu Dudău
Nici nu știu exact, dacă m-ai întreba, de ce păstrez în frigider ultimul borcan de murături, dintre cele trimise de mama. Le mănânc, în fiecare an, iar la ultimul mă opresc. Cel de un litru. Îl pun în ușă, la vedere. Nu-l desfac, îl privesc de fiecare dată când deschid. Câteodată chiar rămân câteva secunde, până când alarma mă imploră să închid. Apoi îmi continui treaba și uit. Poate, doar, din când în când, mă rog ca anul viitor să am alt borcan pe raft. Într-un fel, e dragostea mamei, murată.
