A fost cândva. E ciudat cum unele amintiri se atașează de noi și le purtăm ștrengărește, agățate de un fir al memoriei. Dacă ajustăm puțin clepsidra, ascultăm cu atenție, ne punem ochelarii și ne deschidem sufletul, le observăm, le simțim aproape, aproape. Oh, asta e de pe vremea când un băiat cerea prietenia. Știu, e ilar pentru zilele noastre. Acceptarea prieteniei se consuma inocent în cofetăria din oraș. Aud râsete cristaline și simt miros de fericire. Gândul mă apropie de masa unde, doi tineri frumoși împart un frapè.
Dorin Vasile
Îi spuneau Savarina. Venea zilnic la cofetărie, comanda zece și le mânca pe toate, fără grabă. Un protest tăcut împotriva iubirii care n-a venit. Revoluția a prins-o cu glicemia trei sute și o poftă uriașă. Când a mers la Violeta a găsit doar prăjituri pictate pe pereți. Tanti Anișoara, gestionara, vindea acum televizoare color, blugi și parfumuri aduse din Turcia. A primit o casetă cu Modern Talking. Apoi s-a întors acasă, a pus-o în casetofon și a dat volumul la maxim. S-a simțit, pentru o oră, ca o fată iubită.
Mihaela Scânteie
Lulu a intrat în cofetăria din Piața Sfatului îmbujorată toată. Era sâmbătă dimineață, iar ea era îmbrăcată frumos. Fugise de la biserică, se strecurase pe lângă mamaie și toate prietenele ei, într-un moment când bătrânele erau concentrate pe slujbă, nu pe nepoți. Acum Lulu se lipise cu gurița de vitrina în care se lăfăiau savarinele, amandinele, tartele cu fructe și altele. Ce îți dau fetițo, a întrebat-o tanti Rozi. O caserolă de colivă, a uitat-o mamaie acasă și nu putem face pomenirea lu' tataie.
