01.07.2025
Florina Hegedüs
Pe T, deși pare multora lent, vechi, nu-l atrag femeile ce-s doar frumoase și romantice. E prea inteligent și plin de imaginație. Mult am chiulit de la școală ca să ascultăm Metronomul de la nouă dimineața. Ne-am bătut pentru fete. Ne-am ascuțit mințile citind aceleași cărți. În ultimul an de liceu s-a îndrăgostit de o colegă, ușor nebună, ca o primăvară. Sâmburul iubirii lor, dus de părinții fetei la o doftoroaie, a murit. Și fata. Însă T, încă-i obligă amintirea la eternitate. Zilnic o sună. Încă nu i-a răspuns.

Alina Ilie
Ridică receptorul și-l duse la ureche. Alo, alo. Așa se întâmpla de fiecare dată când suferea de dor. Uneori purta conversații cu mama, calde, vorbea cu inima, era fericită când îi auzea glasul care a făcut-o om, om bun. Parcă alteori vorbea cu prietenele, pe rând sau se adunau toate la una și îi spuneau bancuri proaste, iar ea râdea nebun. Pe el l-ar suna acum, câtă dragoste. În gând erau însă toate discuțiile, doar emoțiile se întâmplau. Receptorul era în furcă de mult. Aparatul nu avea ton, iar ea nu avea trup.

Ana Ludușan
Nu mai era drum de întoarcere, iubitul îi devasta zilele, îi pârjolea nopțile, a devenit umbra ei. Ca să scape de această umbră, s-a așezat lângă telefon și aștepta să o sune ca să-i poată spune una de la obraz. Nimeni nu o putea desprinde de acolo, aștepta telefonul iubitului, un telefon suspendat temporar. Obosită de atâta așteptare și de scuzele lui lamentabile și-a pregătit cel mai bun răspuns formulat de-a lungul vieții, o să-i spună verde în față: Trebuia să observi că sunt doar îndrăgostită, nu și idioată.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2025, grupul are 13.900 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus