Nu temporar, ci definitiv. Pentru tine țineam fixul. Ție nu-ți plăceau celularele. Alo, ce faci mamă, te întrebam. Sună mai târziu, că acum ascult vremea la TV. Și mă uitam la ceas și te sunam mai târziu. De azi gata. Nu-mi mai răspunzi decât în vis și în amintirile mele. Mamă, veghează-mă din ceruri, așa cum m-ai vegheat, de când m-ai născut. Cu toate defectele mele, m-ai făcut om. Ai crezut în mine și asta m-a ambiționat. Te-am iubit, mamă, și te voi iubi câte zile voi avea. Alo, alo. Mamăă. Mamă, sunt eu, Roza ta.
Elia Ghinescu
Am auzit cum scutură cheile în dreptul ușii de la intrare și m-am ridicat să-i deschid. A intrat, a vrut să mă sărute, dar am întors capul. Și-a scos cămașa, a aruncat-o pe canapea, s-a dus în baie. Am auzit apa curgând în chiuvetă, i-am auzit catarama curelei lovind mașina de spălat. I-a sunat telefonul, l-a lăsat să sune. Morții mă-tii, femeie, de câte ori ți-am spus să aranjezi frumos prosopul ăsta pe suport? Movul din pătrățelele cămășii lui mi s-a strecurat în minte, apoi o amețeală stranie m-a lovit subit.
Horațiu Dudău
Urca aproape zilnic în podul casei vechi, neterminate. Prinse în ultimul timp în greutate, mult prea multe kilograme, gâfâia ca un plămân afumat, picioarele se dublaseră, dureau și șchiopătau stricat, bolnav. Se aventura pe scara de lemn, rămasă din vremurile când târnațul tremura sub talpa muiată în viața celor morți acum. Am întrebat-o de ce. Acolo e telefonul. Vorbesc cu mama. Am sunat 112. A revenit după o vreme. Nu mai urca. Sper să țină tratamentul. M-am bucurat că telefonul era suspendat. Temporar.
