Fluturii zboară în dans. Sus, jos, petale de flori rătăcind hai-hui spre soare. Dansul culorilor aduce bucurie. Zburdă fericirea în toate părțile, iureș de zâmbete, fotograf de suflete. Femeia începu să râdă. Ce pisici e asta, fă? Tu înțelegi? Ce să înțeleg fă, e zbanghie. Când am întrebat în gară unde găsim ceva de suflet și am făcut cu ochiu', ce o fi înțeles aia? Cum adică târg de carte? Ce, lumea cumpără așa ceva? O fi pe gratis, fă. Gratisu' e scump. Hai fă de aici. Ăștia nici mici nu are.
Adina Drag
Când am cunoscut-o pe Adela, aerul tremura de la atâta căldură. În bodega din cartier, unde mama mă trimitea cândva după tata, duhnea a sudoare amestecată cu fum de țigară și vin ieftin. La Dorel era locul unde grijile se adunau ca praful. Plini de ochi goi, pierduți într-o lume în care sufletul e o poveste prost spusă. Adela era punctul fix din mijlocul haosului. Când a ridicat aparatul, și-a strâns buzele de parcă ar fi gustat dintr-un gând, și, preț de-o clipă, toată lumea s-a cufundat în tăcerea ei.
Ionuț Tuhoarcă
Nimeni nu știe. E povestea unui om sângeros de singur. A unui individ care-și spune zi de zi: Oare când apare persoana aia cu care să-mi împart bruma asta de viață? Oare există? Unde e? De ce mi se întâmplă mie? Cu ce am greșit? Sunt vinovat? Cum să fac să fie bine? Calea pe care am ales-o e bună? E ceva ce-mi scapă? Oare cât mai continuă? Am să ajung la liman? Asta e povestea mea. Povestea unui bărbat gras, cu un dinte, care stă cu curul pe două locuri ale unui autobuz. Țac.
