Mereu exista o linie roșie, dincolo de care fotografii se îngrămădeau unul peste altul, ca un ciorchine în pârgă, fiecare cu obiectivul lui mai performant. Uneori stăteau așa zile întregi, alteori doar ce se așezau și blițurile țăcăneau brusc, de câteva ori, până se stingeau în tăcerea de după. Apoi oamenii își aruncau priviri scurte, întrebătoare, pentru că nu aveau să știe dacă prinseseră ceva decât mai târziu, în laborator, pe negativ, iar câteodată se întâmpla să nu fie nimic, cum fu și acum, când muri un hain.
Sanda Burță
Grozav îi plăcea lui Dumnezeu să hoinărească undercover, pe pământ. Azi e cald rău, parcă ar mânca o înghețată. La coadă-n fața lui, un ins se tot foiește. Face un dreptunghi cu degetele și se holbează prin el la oameni. Ce faci, mă? îl întreabă. Pozez suflete, nu vezi? îi răspunde ăla. Alt nebun, își zice-n barbă. Vrei să-ți fac o poză? Ia fă-mi, râde Domnul. Clic. Hehe, cum am ieșit? Vâlvătaie. Stai să-ți mai fac una. Lasă, mă, hai să bem o bere. Dacă mă-nveți șmecheria cu deștele, fac cinste.
Arthur Ianoși
Dacă mor, măcar o să fie pentru o cauză nobilă, zise Alecu legându-se la șireturi. Numa' fie-mea e de vină, tati, hai să mergem la Color Run, o să fie slay, nu te da lovit, banii de înscriere se duc la copiii cu dizabilități. Ai, să-mi bag, 350 ron, o sută de Ciucuri. Costelușule, mergi cu noi să ne faci poze la linia de sosire. Prima 100 de metri a fost ok, restul e poveste, am luat-o pe scurtătură. Poză? Stai, Costele, să-mi trag sufletul, să sug burta. Gata? Muaa, ce suflet are blonda asta, și i-a-ntors spatele.
