Scanează și tastează aiurea cantități. Anume să-l cheme. De cinci, șase ori pe tură. Îi simte privirea pe pulpe când se apropie să deblocheze casa. Ditamai găliganul roșește ca o fecioară când o roagă să fie mai atentă. Și-a expus sufletul, e prins în laț, gândește încântată. Rămasă fără clienți, îl solicită iar. Apare cu pași elastici. Compune zâmbetul de divă și-i șoptește fierbinte: te-am citit, mă placi, și eu te plac, unde mergem, la mine sau la tine? Îndată, întâi să-mi întreb nevasta, replică el înveselit.
Octavia Buhociu
Eu am vrut să-i fotografiez în special pe ei, la sfârșitul clasei a 8-a, în curtea școlii. O fată și un băiat, zâmbesc bucuroși, dar și curioși-ce-o vrea diriga acum cu noi? Bruneței amândoi, înăltuți, dar în rest total deosebiți. Ea, cu note destul de bune, disciplinată și ordonată. El, un zvăpăiat, nu prost, dar fără interes față de școală. Prin liceu i-am întâlnit, și mai buni prieteni. Apoi s-au căsătorit în Italia. Muncesc legal. Au și doi copii. Se pare că am reușit cu ei. Cu Smena și cu intuiția mea.
Ruxandra Donose
Trenul stă să plece, iar eu aplecată jumate peste fereastra deschisă, în soarele copt de septembrie, îl țin pe tata de mâini și-i privesc în ochii albaștri, agățându-mă de lumina din ei cu toată puterea. Plecam spre concursul care, nu știam, avea să-mi schimbe viața. Iar ei, părinții mei, urmau să-și cedeze fiica lumii mari într-o generozitate pe care numai dragostea adevărată o știe. Tata, simțind hăul din sufletul meu temător mă întreabă ușor, cum era reclama aia de la Nike? Just do it, răspund. And I did it.
