Pentru că n-au avut colivă, i-au scris cu căcăreze, la intrarea în strungă, sincere condoleanțe și regrete eterne. Doar era eroul lor. Al caprelor de pretutindeni. Nimeni nu doinea din frunză și nu dădea două înădite ca el. Una văduvă cu trei iezi îl plângea încă mai abitir ca toate. Așa măgar mai rar. Orfeu înzestrat ca Hercul. Și cu un hybris la fel de mare. Că nu era capră să nu știe de la ce i s-a tras. Cum a călcat pe coadă un dușman de lup care de mult pândea prilej să-i pape pensia. Văduvei.
Siranuș Hakobian
Nu mai sunt oamenii sănătoși ca altădată. E ceva în aer, dom'le. La mine la serviciu doar eu mai mișc un pic, deși prea bine nu mă simt nici eu. Ceilalți sunt aproape morți: unul își ține capul în mâini opt ore că-l omoară migrenele, altul se întinde pe jos că-l taie la mijloc, alta stă cu picioarele pe birou să-și dreagă varicele dureroase. Treabă fac eu, că mi-e milă de ei. Când am apăsat din greșeală alarma de incendiu, suferinzii au sprintat pe scări ca niște gazele tinere, semn că i-am vindecat miraculos.
Octavia Buhociu
Nu sunt un personaj fictiv, nu sunt erou de benzi desenate sau de filme de lungmetraj. Cu puteri extraordinare sau supraomenești nu am fost înzestrat din naștere. Nici gadgeturi neașteptate nu am folosit niciodată. Sunt un tip normal. Și totuși mulți te apreciază, de-o vreme. Ei nu chiar prea mulți. Fără eforturi mari mi-au reușit bine studiile la matematică, masteratul, doctoratul, am și doi copii, stau cu chirie, am fost primar și acum am ajuns și președinte. Doar că mi-au plăcut cartea și oamenii.
