Nu am avut curajul să sar. Câteva săptămâni mai târziu, m-am trezit vomitând pastilele. Nici să împing scaunul de sub picioare nu am putut. Nu pentru că voiam să trăiesc, ci pentru că nu părea potrivit. Pistolul a rămas singura variantă. L-am ținut zile bune pe noptieră, așteptând momentul ideal. În dimineața aia, am sunat la 112 și am anunțat că mă sinucid. Apoi am pus pistolul la tâmplă. M-au găsit aproape mort, așa că mi-au luat o parte din organe. Pe piatra de mormânt au scris erou, dar nu au păcălit pe nimeni.
Elena Fermuș
Ar fi benefic pentru firmă, dacă o vreme ai lucra câteva ore și după program. Nu e chiar obligatoriu, e indicat, și pe tine mă bazez, ești tânără, ești în putere. Și câteva sâmbete, și-așa ești singură, te plictisești acasă. Și duminicile. Să spargem noi piața și gheața. Să fim în top. Hai, eroina mea. Mangleală de șef. Dar ea n-a spus niciodată nu, nu pot, sau mai târziu, nu mai pot. Ce greșeală. A continuat în ritmul ăsta, uitând de multe ori ce zi e-n calendar, ce anotimp afară. Și s-a făcut înger. Din greșeală.
Titela Durnea
Totul a început anul trecut, când a deschis ultimul cadou. De la Matei. Atunci a simțit un scurt-circuit în creștet, urmat de-o durere acută preț de două secunde. Din seara aceea a intrat într-o altă normalitate. Zbura printre cuvinte, filă cu filă. Într-un an epuizase rafturile de la Județeană. În piept i se contururase un ochi adânc în care salvase o lume. Era de-acum invulnerabilă. Tricoul inscripționat, primit de la Matei, trona pe scaunul cu rotile: cartea = universul în care poți călători fără să faci un pas.
