O suspectam că și-a găsit vreun drăguț. Na, era și vremea, avea deja 25 de ani. Totuși, mă intrigau petele roșii de pe tricoul ei. Nu cumva și-a găsit, dar nu drăguț, ci drăguță? Ar fi ceva. Ce față ar face mica și ticu. Merită investigat. O urmăresc. Sare gardul la vecinul. Se uită la tufa cu agrișe, dar altceva îi atrage privirea. Se urcă în pom. A doua zi trebuia să plec și n-aveam sufletul împăcat, că-i las pe ai mei cu atâta treabă. Lasă, poate va aduce sor-ta un ginere, zice mama. Asta? Nici peste zece ani.
Ana Ludușan
Calcă tiptil să nu o audă popa că îl pândește pe la ferești. Dacă doarme, lumea e a ei, dacă citește, o să își pună pofta în cui. Popa sforăie. Sare peste trepte, nu se oprește până în vârful cireșului. Strânge în buzunare, bagă în gură, își leagă șorțul și îl umple. Exact atunci apare popa în tărnaț. Sare fără să se gândească la nimic și o ia la fugă. În urma ei aude un pârâit. Gardul popii, de juma de kilometru, cade la pământ. Seara popa îi spune tatii: mâine să vii să pui gardul la loc. Tata îmi face cu ochiul.
Pompilian Tofilescu
Mimi și Lili se cunoscuseră la liceu, în orașul cel mare. De-acolo era Lili. Cu Mimi eram vecini. Veniseră să-și petreacă vacanța la țară. Purtau tricouri strâmte și fustițe scurte de vară. Parcă în ciudă. Știam că o să le atrag cu cireșul cel mare din grădină, cu cireșe pietroase de iunie, așa că am așteptat să plece părinții și le-am chemat. Eu țin scara, am zis. Când au coborât, aveau mâinile și buzele pătate cu roșu închis. Cu gâtul înțepenit de atâta uitat în sus le-am întrebat, mai veniți la cireșe, nu-i așa?
