Avea 86 de ani. Rămăsese singură, cu o pensie infimă de la CAP. Supraviețuia pentru că își crease o rutină. Când ieșea din iarnă, vindea ghiocei, narcise, lalele, așteptând rodul din livadă. Din cei doi cireși cumpăra niște lemne pentru iarnă și câțiva pui pentru ouă și carne. Caișii însemnau alte lemne, bani pentru o brânză, porumb pentru găini. În acel mai, când toată livada era în floare, a nins și au fost trei zile de ger. I-a înghețat sufletul. În acea noapte a visat că ninge cu cireșe și asta a fost tot.
Dana Popescu
Când a văzut-o stând pierdută în poartă nu a știut ce-i apasă inima mai tare: dorul ce-i ardea nopțile de când îi părăsise, durerea de a-și crește copila fără mamă, vina și rușinea de a nu fi fost destul de bărbat pentru ea. Cuvinte nespuse loveau tăcerea dintre ei: du-te la el, ce mai vrei de la noi, nu ne-ai rănit destul? Chiotul de bucurie al mogâldeței ce se rostogolea spre poartă se împleti cu plânsul ei trist și împreună sparseră tăcerea înghețată. Și atunci ieșiră și cuvintele: vino, Ană, că s-au copt cireșele.
Carmen Tot
Știam eu un cireș în sat și-i zic lui George hai, că te duc pe după grădini și iacătă-ne, doi găligani ajunși la cireșul care ne fură mințile, până George zice: ce prost îs, asta-i grădina mea. Da' nu termină bine, că-l aud pe tac'-su: șo pe ei, iar doi câini ne rup călcâiele până în vârful Măgurii, unde încep a se zbengui lângă stăpân. Fi-ți-ar cireșele a dracu', zic eu, iar George zice: sta-ți-ar în gât. Apoi râdem ca nebunii și luna râde, și râde și viața fără griji a doi adolescenți, prieteni pentru totdeauna.
