striga fetița cu jumătate de gură la umbra unui nuc bătrân și searbăd. Într-un coșuleț dintr-o frunză de brusture cât o roată de cașcaval stăteau pitite o duzină de cireșe. Abia le vedeai în marea de verde brusturos din poala ei. Moș Tică se așeză lângă ea să-și tragă sufletul. Copcilă dragă, cu atâtea cireșe nu faci mare brânză. Moșule, numai de-o pâine am nevoie. Moșul se cotrobăi în batista veche în care își ținea bănuții. Mai avea 2 și tot pentru pâine erau. Îi întinse zâmbind peste mustață.
Ioana Bostan
Asfaltul dogorea și mirosul de grâu copt se îmbina cu fumul de țigară. Își aprindea câte una cât paiul, trăgea trei fumuri până i se ridica pieptul generos, îl ținea câteva secunde, apoi se elibera. Așa reușea să înghită nimicurile zilei. Dacă la a cincea aprinsă nu-i ieșea nicio combinație, încheia programul. Vara îi mergea cel mai bine. Își crease propria marcă și trăgeau la ea toți ca muștele. Purta cireșe după urechi ori la gât ca un șirag și te îmbia de pe marginea drumului cu o firmă serioasă. Open season.
Monica Aldea
Casele răzlețe sunt risipite pe colină. Sus, pe măguri, stă bătrâna Agripina. Căsuța nu se zărește din drum, doar coroana cireșului mare străjuiește falnică peste coamele dealului. Învățătoarea intră grăbită și curtea se însuflețește de larma copiilor. Uitată de vreme, cu ochii slăbiți, bunica îi cuprinde în inima ei mare. Pe ai ei i-a petrecut pe toți, în țări îndepărtate ori la țintirimul din vale. Să veniți și la anul, o fi portița deschisă. Privește apoi, ogoită, cel din urmă soare de vară.
