Am fost cât p'aci să supraviețuiesc în natură, dar nu mi-a ieșit. Frecam și eu ca omul două lemne, și vine unu'. Ce faci bă aicea? Părea un pădurar mitocan. Frec lemne, nu vezi? De ce? Să fac un foc și să frig un cârnat. Nu vrei un chibrit? Încerc să supraviețuiesc, am zis eu important. Aha. Dacă te răzgândești, ia-o pe poteca aia, când dai de niște căcați o iei la dreapta. La trei sute de metri e o terasă. A plecat. Am frecat lemnele încă oră, am cedat nervos, și m-am dus la terasă. Era plină ochi de supraviețuitori.
Caterina Tudorache
Când a aflat mătușa că fiică-sa se mută la pădure, a bocit 2 zile și a făcut și un infarct sau poate două. Fata noastră, pentru care am muncit, am dres, școli peste școli, ținută în puf. Ce mi-a făcut ea mie. Ce le zic vecinelor când m-or întreba de ea. Că am crescut-o prințesă de oraș și acum stă la țară? Sunt disperată. Peste o săptămână, mătușa trimitea live-uri de la piscina fiică-sii și se lăuda că aprinde lumina în toată casa doar bătând din palme. O sună zilnic pe mama. Ce fată am, soro. Ți-am zis eu.
Mona Zelenco
Au spurcat natura cu atingerea lor devastatoare. Au batjocorit animalele cu nepăsare. Au transformat realul cu fals, prin formă, culoare și conținut. Nu-și mai folosesc nici propria inteligență. Au deviat calea și adevărul spre minciună, iar iubirea au preschimbat-o în ură și crimă. M-au dezamăgit de la prima mușcătură, și cu toate astea, mi-am risipit ultima suflare spre iertarea lor. Am supraviețuit propriei creații. Voci din ce în ce mai stinse mă strigă spre ajutor. Mereu voi fi acolo, pentru ei.
