Bonjour mes élèves. Clasa încremenește. În secunda următoare toți suntem la marginea băncii în picioare, drepți. Ea, profesoara, hotărâtă în fața batalionului. Bonjour, professeur. Mimez și eu. Qu'est-ce que vous avez préparé pour aujourd'hui? Câțiva colegi îmi aruncă priviri pe furiș, le simt greutatea în ceafă la fel ca și loviturile din pauză. Privirea ei întoarsă doare, mai ales când trebuie să mă asculte la tablă. Ei iau zece, eu niciodată. Cu tine mai discut acasă, îmi spune. Au revoir, maman.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Stăteau întinși pe beton, sub cerul nopții de iunie, mâna lui a căutat avid mâna ei, ferestre scânteiau în jur, dincolo de ferestre vise și frici, ce-ar fi să plecăm în sălbăticie, a șoptit ea, m-am săturat de jocul de-a moartea, ok, a răspuns el, dimineață pornim, luna a zâmbit complice, rufele de pe sârmă au fâlfâit scurt, uite, stele căzătoare, a spus ea dintr-o dată, gura lui s-a rotunjit a mirare, apoi stelele s-au îndreptat spre oraș, s-au auzit urlete, o stea a lăsat o gaură în blocul comunist de vis-à-vis.
Florentina Enache
Care natură, mă? Aia cu floricele, păsărele și gândăcei, cu protecția iluzorie a copacilor care sunt vs oamenii care suntem? E bine acolo, da. Sau zici de natura umană? Aia care știe ea ce și cum să faci să fie ok, cu protecția și mai iluzorie a statului care nu e, vs oamenii care nu sunt. Și acolo e bine. Dar cum supraviețuiești tu, în tine? Ce îți spui în străfundul minții, ca să poți minți, safe, că ești the best? Zici că ai fost votat, este? Că e în natura ta, scăpată de pest control, și că faci ce vrei, așa e?
