Toamna 1983, echipați frumușel, îndesați în camioane MAN. Colegii, galanți, profitând de situație, ne mai pipăie ferindu-ne de hurducături. Chicotim la debarcare ajutate de câțiva găligani, apoi suntem organizați la cules porumb. Norma, șase rânduri, fără capăt, de căciulă. Știuleții vor rămâne în urmă, grămădiți ordonat. După un ceas, Moni, casierița, se smiorcăie cu bășici în palme. Mișu, merceologul, se oferă să o ajute. Ne vedem de muncă până-n seară când ne adunăm istoviți. Plecăm derutați. Fără Moni și Mișu.
Laura Stanciu
Cineva l-a vopsit verde și a devenit cel mai frumos gard de pe toată strada. Împrejmuia curtea din spatele bisericii, unde erau mai mulți copaci. Preotul parohiei a făcut o poartă, ca lumea să și poată intra acolo, să se bucure de umbră. Au trecut câțiva ani, mulți copii l-au zgâlțâit, au dat în el cu picioarele, cu mingile, cu crengile căzute. Apoi, niște tineri l-au smuls pe o latură, cât să aibă loc să-și parcheze mașinile pe iarbă. A rezistat zece ani. A dispărut când s-a ales un nou primar.
Tibor Szente
L-am crescut de mic, de când avea doar vreo zece centimetri. Întâi într-un ghiveci mic, apoi cu trecerea timpului, am tot schimbat vasele ce-i adăposteau rădăcinile. O ducea bine pe terasa largă, aerisită, printre sutele de flori de toate culorile. Apoi m-am mutat la bloc. Am luat ghiveciul și am plecat cu el în pădure, să plantez frumusețea ce a crescut pe terasa mea. Au trecut anii, m-am reîntors mereu ca să văd cum o duce. Anul acesta m-a surprins plăcuța nouă de la șosea - Pădurea cu palmier.
