29.07.2025
Miara Angelica
În curte s-au adus bolțari roșii pentru terasă, dar eu văd altceva, vagon, vagon, locomotivă. Din ziare vechi decupez bilete, strig în gura mare că a sosit vacanța, cu trenu din Franța. Copiii din vecini apar grăbiți. Unii plătesc cu frunze, alții cu mere. Ne suim toți în vagoane și pornim. Trenul fluieră, oprind în gări cu nume inventate. Cireșica. Banca lu' Bunu. La Paris coborâm în praf, bunica ne așteaptă cu pâine caldă. Desenăm Turnul Eiffel cu un băț. E vara viselor noastre și trenul nu întârzie niciodată.

Julia Sandu
Eram cerșetoare în Franța, dar nu clasică cu madame s'il vous plaît și cu genunchi juliți. Furam cu stil, ochelari Versace, parfumuri Chanel. Într-o zi, în TGV, l-am cunoscut pe Gicu. Fura flori din cimitir, le vindea la îndrăgostiți pe peroane. Ne-am căsătorit în vagonul de clasa a doua, cu martori: doi țigani, un acordeonist beat și un câine jumătate prezent. De-atunci furăm împreună, el flori, eu portofele. Suntem Bonnie și Clyde cu accent botoșănean. Franța ne iubește. Sau ne caută. Depinde în ce gară cobori.

Yuka Brevi
Am intrat pe vârfuri și am pus cadoul sub brad, gândindu-mă la minciuna cu Moșul. Cum a venit el fără să-l știe nimeni și a plecat la fel. Renii galopau pe cerul plin de stele, scoteau aburi pe nări și se îndepărtau, că abia dacă mai auzeai un Ho-Ho. Am adormit cu zâmbetul pe buze, dar ne-a trezit sirena. Mirajul a dispărut, noi am fugit disperați în adăpost, să ne salvăm. Ne-am rugat, dar, când am ieșit, nu mai era nimic din ce aveam. Oare ce primisem? Un trenuleț din Franța. De unde știi? Nu există Moș Crăciun.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2025, grupul are 13.900 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus