Paul Dârvariu
Mă-ntorceam de la prăvălie, încărcată cu de toate, când am văzut-o spre asfințit. Semăna cu o ciupercă, mai mult lungă decât groasă. De fapt semăna mai mult cu o, nu pot să spun cu ce. Cu un falus d'ăla. Na, c-am zis-o pân'la urmă. Un falus cu totul și cu totul de aur. M-am bucurat. Semn bun, Safto, mi-am zis. Te-așteaptă o bucurie, că n-ai mai avut de mult. Am grăbit pasul, să-l prind pe-al meu treaz. Pe dracu. I-am auzit de la poartă sforăitul. Dormea-n bucătărie, cu sticla lângă el. Să mai crezi în semne divine?
Roxana Catana Tarhon
Nu-mi place de Ioana, Marcele. Da' ce s-a întâmplat, frate? M-a invitat la horă; s-a ținut numai de mine și, la un moment dat, a zis că să mergem să ne uităm la nori, că ei ne dezvăluie viitorul. Eram doar noi doi în iarba înaltă și cerul albastru cu nouri pufoși. Ceilalți invitați nu se zăreau. Eu am văzut un iepure, un urs și o vulpe. Cred că de la dorința mea de a deveni pădurar. Și, care-i baiul, Costele? Păi, indiferent ce-mi imaginam eu, ea zicea că nu vede decât o pluă. Ce-o însemna asta?
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Gardul căzut, casa ruină, grădina doar buruieni, numai el veghează, încă, peste tot. Mă apropii. Pe scoarță se văd urmele de când mă măsurau. La un an, la doi, la trei și ultima la optsprezece. Atunci am plecat. De douăzeci nu am mai fost acasă. Nu se pune câte o zi, două, la vreo înmormântare. Mi-e milă de el. Singur. Trist. Găsesc un topor în hambarul vechi. Și un pat de copil. Al meu. Lovesc trunchiul. O dată, de două ori, de trei. Mă opresc. Ce naiba fac? Distrug singurul motiv pentru care m-aș putea întoarce?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
