Vine vacanța, cântă puștiul blond, țopăind de pe un picior pe altul. E Matei, îmi spune mama, a venit să împrumute o carte. Nu are telefon, nici internet, completează ea, anticipându-mi întrebarea. Abia au bani de pâine ai lui, îl chem să mă ajute prin curte și facem împreună temele. Vrea să fie medic, ca tine. Dar acasă, ca să o vindece pe maică-sa. Mă uit la ei: mama, bătrână, potolindu-și dorul de mine prin el și copilul care știe că are o singură șansă, cartea. Printre lacrimi, fredonez: cu trenul din Franța.
Andreea Marza
În sfârșit, trenul se urnește. Scârțâitul roților metalice o zgârie pe timpan. În vagon e foarte frig. Zăpada căptușește geamurile chiar și pe interior. Gândul că va ajunge la bunici și magia Crăciunului îi încălzesc inima. Pe bancheta din față, tatăl îi ține picioarele învelite în puloverul lui de lână și suflă spre ele aer cald. Închide ochii și se visează în TGV-ul din cartea de franceză. Trenul pare că merge cu viteza luminii. La fel ca timpul. Tatăl ei ar fi mândru să știe că fetița lui studiază acum la Paris.
Mona Zelenco
Deși e vară, mi-e toamnă în vise și aștept resemnat iarna. După ani de trudă în Lyon, mă întorc acasă cu bagajul mult prea gol pentru prea plinul speranțelor mele. Las în urmă sudoare și palme bătătorite. Urc în trenul ce mă poartă spre destinația unui nou început. Stau la fereastră și mă las purtat de vântul ce-și șuieră dorul printre vagoane, văd dealurile verzi ce se topesc în zare și copacii ce se dezlănțuie într-un dans frenetic. Copiii mă vor striga tata, mă întreb. Un om dezrădăcinat se poate regăsi pe sine?
