A fost odată o fetiță care călătorea. Cum venea vacanța cea nesfârșită, trecea pragul căsuței fermecate. Acolo o aștepta doamna Lili cu recomandări noi. Întâi au fost Poveștile nemuritoare. Apoi a plâns cu Rémi, i-a însoțit pe Cireșari și s-a-ndrăgostit de Edmond ce-și ticluia răzbunarea. A ajuns cu Speranța în Țara de Foc. Cu Nautilus a coborât în adâncuri. Într-o zi a plecat de-a binelea. Cărțile i-au rămas mereu sfetnic. Târziu, și-a făcut curaj să scrie. Mulțumesc, Ficțiuni Reale. Mă bucur să fiu printre voi.
Arthur Ianoși
Lăsasem de ceva timp Pirineii în urmă. M-am așezat în ultimul vagon și, cu nasul turtit pe geamul îmbâcsit de la atâtea iubiri rătăcite, acum le mai vedeam doar vârfurile ca o dâră de pastă de dinți lăsată de un copil pe toată marginea chiuvetei. Am știut încă de când m-am trezit că o să fie o zi ciudată. Totul a început cu un bilet găsit pe pernă. Komm und finde mich. Apoi telefonul ei închis. Nu vorbise niciodată cu mine în germană. Am mers pe instinct. Și pe ce-mi arăta trackerul pe care i-l instalasem fără să știe.
Ligia Dumitrescu
Mami, mami, hai să ne mutăm în Franța. Îl luasem de la școală și ne îndreptam spre parcul în care petreceam în fiecare zi măcar o jumătate de ceas înainte de a merge acasă. Observasem că se agită, ca atunci când are ceva important să-mi spună. Dar subiectul m-a luat prin surprindere. De ce să ne mutăm, mami? Ce nu-ți place în România? Nu, mă', îmi place și în România, dar acolo e vacanța. Am învățat azi într-un cântec la ora de muzică. Și a început să-mi fredoneze entuziasmat. A sosit vacanța / Cu trenul de Franța.
