Vine un moment când, mândră că ai avansat cu încă o lecție la Duolingo, și ai ajuns să pronunți, în sfârșit, corect CHESCĂ TIU FE, întinzi mâna către armoire, cauți basca bordeaux, rochia rouge cu buline blanches și crocșii pentru care te-ai certat cu ta sœur, și pentru că e prea tôt pentru trenul de Franța, deschizi la télé pe canal D unde Botezatu croncăne decisiv că bulinele NU sunt franțuzești, basca numai bicicliștii o poartă, iar crocșii doar groparii care astupă cu pământ moda prost înțeleasă. Merde.
Alex Micu
Îmi privesc palmele. Știu ce mă așteptă. Bătături, transpirație, praf. Muncă. Alții, îmbrăcați lejer și colorat, urcă veseli scările vagonului. Merg la munte sau la mare, sau în cine știe ce alte locuri. Eu, la bunici, la țară. La fân. Asta e. Pedeapsă, că mi-am corectat puțin frații mai mici și prea pârâcioși. Urc și eu. Toaleta duhnește de-ți vine să mori. Privesc vagonul roșu și elegant de pe linia cealaltă. Lux, ce mai. Balt Orient Express. Fie ce-o fi, viața e frumoasă. Sar din vagonul meu și urc în el.
Paul Dârvariu
Și-au cumpărat o casă de vis, între pădurea Fontainebleau și Sena. Living open-space, o cameră de muzică, două dormitoare, două băi și-un subsol încăpător. O terasă dă spre Sena și alta către o grădină imensă, terasată. Are un singur dezavantaj: naveta de 40 kilometri, cu trenul, până la Paris. În zilele cu ore suplimentare, cu spectacole sau repetiții, înnoptează într-o cămăruță de numai 13 metri pătrați dintr-un bloc aflat la marginea Parisului. E cumpărată cu jumătate din prețul frumoasei case de pe malul Senei.
