Gata bagajul. Mergeau în Franța. Promisese. O ceruse de soție la o bere și doi mici. Cu inel de argint. Că nu avea mulți bani. Dar i-a spus că a doua oară o s-o facă într-un loc special. El voia Turnul Eiffel, ea Rozariul Bagatelle. Și, iată, după treizeci de ani, se ținea de cuvânt. Luă, de pe noptiera de la capul lui, verigheta de aur și o puse în buzunar, apucă cu ambele mâini urna, o apropie de buze și șopti, suntem gata, iubito, plecăm. O așeză în geantă peste haine. Trânti ușa. Avea o făgăduială de ținut.
Cristina Alistar-Gabouty
Țopăiam de vreo oră în jurul telefonul. Oare ce-o să-mi aducă de data asta din Franța? O păpușă Barbie? Mi-ar plăcea să fie blondă. Data trecută mi-a adus un aspirator care chiar aspira. A început să sune. Bunica s-a ridicat și s-a dus să răspundă legănându-și greoi șalele. Alo? Da. Pauză. Mda. Pauză. Bine. Mda. Eu tot săream de nerăbdare. De ce nu mi-o dă la telefon? De ce a închis? Apoi ca și când eu nu aș fi existat, i-a zis bunicului cu o voce teribil de plată: divorțează. Nu mai vrea să se întoarcă acasă.
Ana-Maria Butuza
Mi-am pus pălăria, rujul și un sandwich cu șuncă în valiză. Pe drum, o femeie cu baloane roșii m-a întrebat cum ajunge la lună. I-am spus să ia autobuzul, că mă grăbesc să prind trenul din Franța. La gară, un conductor cu mustață mi-a dat bilet spre niciunde. În vagon, o girafă citea Le Monde. E liber? am întrebat-o și mi-a făcut loc. Am trecut prin păduri de nori și orașe de vise. Am coborât într-un loc străin, gol, dar frumos pentru o vacanță perfectă. Când am revenit, valiza era goală și sufletul plin de nimic.
