Ana Maria Dobre-Nir
Marin își descheia pantalonii cu greu, beat mort, ochii tulburi de rachiu. Deja simțea umezeala pe picior, dar nu-i mai păsa. Sprijinit de un porumb, a văzut cum cerul se rupe și o navă gri coboară, trăgând oameni ca pe niște saci goi. Marin a râgâit și a zis: Luați-mă repede, că mi-e cam frig. Un laser i-a pârlit pălăria, iar el a mormăit: Păzea, am și prostată. Un extraterestru l-a privit curios, apoi a trecut mai departe. Marin a rămas în lan, chicotind: Na, că nici dracii nu mă vor. Mă duc să-mi caut femeia.
Alina Nedelcu
O mână de oameni cu gâturile contorsionate. Privind spre cer. Avioanele militare lăsau dâre albe, urme de șenile albe pe cer. Întâi au simțit picături mici și reci. Acide. Picăturile le-au pătruns prin haine și au ajuns la piele, însemnându-i pentru totdeauna. Oamenii s-au cutremurat, le-a fost frică de ce va urma. Apoi din cer au curs picături mari care, în graba lor spre pământ, s-au transformat în flori albe. Oamenii au crezut că florile albe sunt semne de pace. Dar tot ce miroase frumos de obicei explodează.
Ioana Bostan
Își strânge nodul de la cravată și incertitudinea îi strangulează speranța. Și dacă n-o să vrea? Ce mă fac? La prima, primise un pumn în ochi de la un bărbos furios. Nici până azi nu și-a găsit ochelari la fel cu ăia sparți. Cu a doua a plâns de dor vreo trei ani, până i-au secat toate cuvintele pe care i le trimitea de trei ori pe zi. Acum e cu totul altceva. Zgomotul avionului se apropie de terasa petrecerii și ridică zeci de ochi spre pancarta care fâlfâie jenată. Leonora, vrei să te măriți cu mine (Săndel)?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
