Printr-a unșpea, ai mei au divorțat în sfârșit. Maică-mea degeaba fusese șefă de promoție dacă se măritase cu primul pe care-l văzuse. Era clar că la bărbați nu se pricepea deloc. Hotărâsem că nu-mi trebuie multă carte ca să învăț cum să n-ajung ca ea, așa că o ardeam mai mult cu practica, spre disperarea maică-mii, care nu înțelegea în ruptul capului de ce, în loc să am, ca toate fetele, un prieten, eu aveam simultan câte doi. Îmi numisem metoda frații Grimm: unu-mi cumpăra tot ce voiam, celuilalt îi dădeam plata.
Elena Fermuș
I-a pus pe câteșitrei la masă. Aceeași de sub vie. Aceiași copii ce-mpărțeau la trei și zâmbetul, și lacrima, și pâinea de pe masă. Azi, toți adulți. Unul din ei, domn de la oraș, le vindea fraților suveniruri. Pe bani. Sub privirea nedumerită a mamei. A replicat senin că afacerile-s afaceri și neamu'-i neam. Nu le-a spus despre fundație. Că acolo merg banii. Că acum împarte zâmbet, lacrimă și speranță cu zeci de copii bolnavi de-o boală grea, parșivă. Nici în gând nu vrea să-i pomenească numele. Ducă-se pe pustii.
Laura Stanciu
Cel mai confortabil se simțeau în întuneric. Mișunau, amușinau, cercetau și, rar, găseau și câte ceva de mâncare. Porumbul era răsfăț, iar merele, nu mai zic. Cele crude, depozitate în hambar, sau cele puse la uscat, pentru care trebuiau să ajungă în pod. Când prindeau niște firimituri de pâine prin bucătăria de vară, se simțeau boieri. Dar ce minune, sub masă căzuse o bilă albă, cu un miros înnebunitor. S-au repezit doi dintre ei, s-au îmbrâncit și numai unul a câștigat cursa. Cursa de șoareci.
