Când a intrat în cabinet, aerul a început să miroase a lămâie, în fața pașilor ei creștea iarbă verde și crudă, înrouată. Îmi apăruse un zâmbet așa, stingher. Când i-am spus să ia loc, scaunul devenise butucul de fag pe care îl adusese bunicul acasă și nu-l lăsasem să-l taie. Pe măsură ce-mi povestea cum trăiește, izolată lângă o pădure, simțeam cum respir altfel, simțeam focul din sobă și pâinea caldă. Eu i-am mulțumit pentru trăire. Am trecut-o în agendă d-na Ana, om liber. Cinci sute vă costă, d-na Ana.
Dan Banu
Nu-mi dai și mie câteva zile floarea? Am un vis care e pui și vreau să îl așez pe floare ca să îi crească aripi ca ale albinelor, a explicat delicat Mica Prințesă. Dacă îmi dai floarea, eu o să-ți împrumut lupul meu. Micul Prinț a privit-o lung și a râs. Ce să fac eu cu lupul? E un lup blând, dar și tu și oaia vă veți speria că el are s-o mănânce de fiecare dată când se va apropia de ea. De aceea, atunci când ai s-o vezi păscând liniștită, ai s-o iubești de o sută de ori mai mult decât înainte.
Răzvan Dițescu
Frate-miu a iubit ceea ce am iubit și eu. Asta nu-i trădare, e ecou. Nu știu dacă ea l-a iubit mai mult decât pe mine, dar pe el l-a ales. Și asta e destul. La nuntă, m-am așezat într-o margine, lângă vaza cu crini galbeni. Am inspirat. Eram înconjurat de străini. Mâncau. Râdeau. Dansau. Am expirat. Când patronul a adus nota, frate-miu se uită spre mine. Împărțim?, spuse afișând zâmbetu-i frățesc. Sigur, am răspuns. Eu iau lecția, tu iei nota. Și am plecat. Ușor, precum frunza ce alunecă pe râu.
