07.08.2025
Ana Maria Dobre-Nir
Totul a început în vara aia, în care venise să studieze artă contemporană la Berlin. Tata ne-a trimis pe amândoi s-o luăm de la aeroport. Nu întâlnisem multe fete din Europa de Est. Primul lucru pe care l-am observat a fost că nu purta sutien și o făcea natural. În seara aia, am fumat pe balcon, fiecare cu gândurile lui, urmărind cum își spăla părul în chiuvetă. Uneori, îl surprindeam cum o privea prea mult, iar el mă prindea pe mine. Nu spuneam nimic. Ne lăsam împăcați de ea, ca și cum am fi fost un singur corp.

Titela Durnea
Zăduf mare. Privi crăpătura pământului, lată de-o palmă, și-o săgetă în piept. Fântâna abia mai dădea apă pentru junincă, d'apoi să mai ude prin ogradă. Savetă, mai poci lua o căldare de la tine? A mea-i secată de două zile, o auzi pe lelea Uță. Îi căută privirea, cu ochii mijiți, da'de n-a intra năcaz mult în ei și scoase sleit un: poci dară. Mno mulțam fain, ți-oi aduce o dărabă de brânză mai pă sară. Nu-mi trebe mie nimnică, niște paie la Ilona numa. Apoi scrută ceru: mai am o țâră și ți-oi găta de plătit, Domne.

Ana Maria Butuza
Un junghi ascuțit o făcu să țipe, își duse mâinile la pântec, se opri și simți cum se mișcă, ce puternic ești micuțule, voinicul meu, ne vedem curând, șopti zâmbind, dar nici nu sfârși bine alintul că o durere cumplită o frânse de șale, iar în orele ce urmară lumea ei deveni câmpul lor de luptă, care să ajungă primul în brațele mamei, să primească firul aurit din inima ei, nu se opriră nici când ea, crezând că e doar unul, îl rugă să o cruțe, atunci celălalt, simțindu-se nedorit, îi împinse viața în întuneric.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus