Plecase. Pustiu. Mi-era teamă de viață. De oameni. De mine. În acea zi am întâlnit o altă privire. M-a cucerit. A urmat o îmbrățișare. Lungă. Și încă una. Noaptea ne-am ținut în brațe. Știa să asculte. Eram nedespărțiți. Ceilalți ne invidiau. Li se citea pe fețe. Eram noi și restul lumii. Tot împreună am mers și la nunta prietenei mele. A patra că se plictisea repede. Doamne, ce față de geloasă a făcut. Se aștepta să vin singură. Mai că plângea. Am ridicat mândră bărbia. Normal, nu oricine e însoțită de un Mastiff.
Adriana Patroi Miu
Plătesc. Ia-mi alte flori. Nu îți plac? Îmi plac, dar nu e ceea ce mi-am dorit. Și categoric nu poți veni îmbrăcat așa. Aș prefera să fie mai sărată supa, îmi amintește de zilele din spital. Și să arate mai, cumva. Oh. Iei lucrurile prea ușor, Casandra și o să te coste. În atitudinea asta, a ta, se ascunde un egoism sinistru. Domnișoară. Vă ascult. De ce crezi că lumea e datoare să îți cadă la picioare? Poate. Pentru că. Astăzi este nunta mea? Știți ceva? Plecați. Toți. Fericirea nu se măsoară în valută.
Ana Sabina Uban
Dacă îmi promiți sufletul tău, dau timpul înapoi, cum ți-ai dorit. Semnez, și puf, dispare. Mă trezesc pe holul spitalului, unde eram azi dimineață. Decurge la fel: vine medicul, și iar aceleași cuvinte seci se prăvălesc ca bolovanii: nu mai e nicio șansă, îi pare rău. Restul zilei aștept plângând, seara intru să te văd. Nu știu dacă mă auzi, dar dormi pașnic și adorm și eu. Mă trezesc tot pe același hol. Înțeleg acum păcăleala demonului: o să tot repet ziua asta oribilă. Joke's on him: petrec eternitatea cu tine.
