Mai ții minte, Vero, când te-am cerut la braseria din colț și tovarășii de la lăcătușerie mi-au pus o șaibă în loc dă inel, dă m-am enervat și i-am spart capul lui Săndel, ăl de avusese ideea asta, și am stat nițel la răcoare, dar tu m-ai așteptat, n-ai plecat cu Săndel, care avea tractor, combină și Fiat 500 și ne-am luat fără vereghetă, Tincuța s-a născut cam repede, la nici șapte luni, n-am zis nimic atunci, nici că n-ai vrut să muncești, nici că nu știi să faci de mâncare, dar azi băgai actili dă divorț.
Vlad Mușat
Era o zi caniculară. Nu mai puteam juca fotbal, era ora prânzului și urma să mergem la masă. Mi-a venit o idee. Am luat cinci cireșe amare și le-am zis prietenilor să facă exact ce fac eu. Mi-am stors o cireașă în podul palmei, bineînțeles, ceilalți au făcut la fel, apoi ne-am împreunat mâinile. Am devenit frați de cruce și, de atunci, timp de patru ani, ne-am fost alături la bine și la greu. Ce s-a întâmplat apoi? Ne-am îndrăgostit fiecare de câte o colegă, chiar în vara în care cireșul a fost atacat de dăunători.
Arthur Ianoși
Zac. Zac în cel mai profund mod posibil. Sunt una cu salteaua, simbioza perfectă, sinecurismul suprem. Dacă lenea ar fi sport olimpic și ar trebui să particip la vreun concurs, aș ieși pe locul 4 doar ca să nu fiu nevoit să urc pe podium. Mi-e atât de lene, încât le-am spus celor două trolere ale mele că nu mai mergem în nicio vacanță. Li s-au pleoștit mânerele, li s-au blocat roțile. Bagajele emoționale sunt cele mai nasoale. Mă-ntind. Doar pe jumătate. Să nu pară că fac sport. O rază de soare îmi mângâie fața.
