Monica Ciurea
N-ai voie cu foarfeca, mi-o retează scurt. Dar, mami? Aici nu sunt mami, ci educatoarea ta. Las' că și eu m-oi face dracoliță-n loc de fata ta, zic în gând și dispar în culise. Ah, la rochițe. Să ne schimbăm. Hai copii, gata? La locuri, începem sceneta. Frumoasa și, ia te uită, bestia, cum o ține de umeri pe deșirata de Eta. Privirile țâșnesc de sub gene și ni se-ntretaie. Hm, las' că vezi tu, zic printre dinți și-i calc discret trena. Hop, pirueta și Eta e-n chiloței. Ehei, Dănuțe, acu' cine-i cea mai frumoasă? Zi.
Paul Dârvariu
a fost, de fapt, o noapte. La maternitate, o asistentă m-a trimis acasă: mai durează, tăticule, vino mâine pe la zece. Mi-am amintit că Mișu stă pe-aproape. Ce bine-ai picat, nea Grigore, tocmai veni și Stamate, cu o damigeană de zaibăr. Toată noaptea am ales nume. O să semene cu doamna Cocuța. Breton, ochi albaștri, Cleopatra să fie. Du-te, bă, cu filmele tale americane. Un nume românesc îi trebuie lui Șefu. Când am revenit, pe trei cărări, la maternitate, Oana mea avea trei ore de viață, deja.
Clara Marinescu
Azi sunt fericită, deși m-am lovit ieri cu degetul mic de colțul patului și în loc să dau vina pe tot neamul tâmplarilor, mi-am zis Merit. Oricum, de ce m-am ridicat din pat? Și mi-am văzut fostul la braț cu una ieșită dintr-o reclamă la parfum și eu stau ciufulită, dar în loc să mă cufund în vin prost, spun E ok, probabil e peltică. Sau sforăie. Sau e Scorpion. Sincer, e mai ușor să ierți universul decât să recunoști că poate TU ești problema. Oricum, nu mai contează. Azi mi-am găsit șoseta desperecheată.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
