Nu și nu, că ia-l pe Sile, liniștit, cu avere, locuiesc la vilă doar el și maică-sa. Lasă fumurile, timpul zboară, te măriți la sfântu-așteaptă, mă cicălește mama de o lună. Bine dragă, decid exasperată, invită-i să-l văd și eu. Veselă, fredonând aiurea, gătește și ornează masa în ziua fatidică. Și apare, cu mami lui la braț. În fine, ne așezăm la masă, eu mută, el mocofan. Mama în trepidații. A lui ciugulește proiectând roată priviri acre. Îi apucă mâna și decide brusc, duios: puiuț ai depășit ora de somn, plecăm.
Monica Liana Radu
O știa toată cancelaria. Cei tineri se fereau să-i iasă în cale. Dacă-i cereai un banal serviciu sau o informație, își cobora ochelarii pe nas, te privea coborâtă din sfere înalte și-ți transmitea cu emfază ce prețios e timpul ei. Sau că de ce naiba nu știi. Doar ești profesor. De elevi, ce să mai vorbim, o zbugheau când apărea la capătul culoarului, cu goarna pornită. Memorabilă a rămas ziua când a ieșit de la a opta C cu gumă lipită de fustă și fulger în privire. Până și directorul s-a retras discret în birou.
Iulia Stavre
Viața lor, la stână, în munți curgea egal. De cu seară, au pornit la drum. Un vecin i-a dus la gară. În miez de noapte au schimbat trenul. Câmpiile nesfârșite, fecioare despletite, i-au însoțit până spre ziuă. Copiii somnoroși, părinții cu valizele au coborât din tren. S-au pornit spre plajă. Soarele răsărea într-un tablou cu nuanțe intense, valurile clipoceau discret. Fetița începu să culeagă scoici, băiatul păși timid în urma ei. Mama se așeză pe o valiză, tata își ridică pantalonii. Nici ei nu văzuseră marea.
