Când am intrat, toți stăteau, fiecare pe scaunul altuia. Au tăcut. Nimeni nu spunea nimic, doar mă priveau cu reproș: n-ai mai trecut demult pe acasă, copile. Tăcerea crescuse atât de mult, încât nu mai încăpea în cameră. A început să curgă pe sub ușă. Pisica a mieunat fără sunet, bunica a vrut să strănute, dar a ieșit doar un fulg alb. Tăcerea se așezase și în ceas, care mergea înapoi de uimire că crescusem. Atunci unchiul Pavel s-a ridicat și a zis: Am uitat supa pe foc. Nimeni n-a reacționat. Nici măcar supa.
Octavia Buhociu
Ascultați, v-am sunat pe toți din grupul familiei. Nu a murit nimeni, nici bolnavi nu suntem noi doi. Dacia încă merge mulțumitor la fel și celelalte aparate de prin casă aduse de voi. Și care ne ușurează viața, e drept, mulțumim iară. Toată viața eu am fost mama prea bună ca să fiu adevărată. Mi-am anulat dorințele, nevoile ca să obțin aprobarea și dragostea voastră. Am încercat mereu să fiu cine v-ați dorit voi să fiu, începând cu tatăl vostru. Stop. De azi eu trec în față. Comentarii? A căzut netul, acum văd.
Paula Butnariu-Bompa
Din octombrie au primit rolurile. Învățați, repetați, pentru că la serbarea de Crăciun trebuie să fie perfect. A învățat, dar poezia lui nu îi plăcea deloc. Era și ultimul care spunea. Practic, îl dăscălea pe omul bun, care dăruia tuturor, zicând cu intonație: de ce îi cerți, de ce nu-i ierți? În căpșorul lui, era sigur că tocmai lui nu o să îi mai dea cadou din acest motiv. Îi vâjâia capul când i-a venit rândul. A spus-o perfect. După, nu a mai auzit nimic. Liniște desăvârșită. Și Moșul i s-a arătat doar lui.
