Clavecinul
- Instrumente cu claviatură?
- Instrumente care au clape. Primul despre care îți vorbesc, clavecinul, are tot coarde ciupite, ca și harpa, dar este foarte diferit de ea, pentru că are claviatură, cum ți-am spus.
- La prima vedere, nu știu de ce, clavecinul ăsta seamănă ca formă cu o harpă culcată.
- Nu-i rea comparația. La început, cutia care adăpostește mecanismul clavecinului era dreptunghiulară, dar apoi și-a luat această formă mai elegantă, care aduce cu o harpă culcată, cum ți se pare ție.
- O fi greu de înțeles mecanismul instrumentului?
- Vrei să-ncercăm? Științific?
- Științific!
- Înăuntru există o placă pe care sunt dispuse coardele.
- Mai lungi și mai scurte, ca la harpă.
- Afară există două claviaturi.
- Una mai sus și alta mai jos.
- Cele două claviaturi acționează asupra unor suporturi, prevăzute cu un fel de gheare.
- Gheare? Brrr...
- Sunt niște mici lame metalice, numite "ciupitoare".
- Pe cine ciupesc?
- Când este apăsată o clapă, în interior, ciupitoarea legată de ea agață coarda și o face să vibreze.
- "Unde dai și unde crapă"...
- Așa-i cu mecanismele astea. Mai observi ceva la clavecin?
- Pedale, ca la harpă.
- Dacă tot ai comparat cu harpa, unde pedalele acționau asupra înălțimii sunetului, află că pedalele clavecinului au alte misiuni. Una dintre ele poate cupla cele două claviaturi, ca să sune simultan. Celelalte, în număr variabil, acționează asupra timbrului, putând "imita " lăuta, harpa, vioara și alte instrumente. Vrei să auzi?
- Ba bine că nu.
- Uite cât de delicat sună. Observi nuanțele? Sunt uniforme, adică nu se poate face trecerea gradată de la o nuanță la alta.
- Am observat și cele două claviaturi pe care se cântă. Mi-a plăcut și ce am auzit, mi-a plăcut și ce am văzut. Era filmat instrumentul de aproape, parcă special ca să îl văd eu mai bine. Marty-glumă, scuze...
- Ai ascultat o lucrare de Francois Couperin (1668 - 1733). Cele mai multe lucrări pentru clavecin au fost compuse în perioada secolelor XVII și XVIII, când clavecinul era prezent peste tot: în operă, în biserică, la curte, în saloane, ca instrument solistic sau de acompaniament.
- Era prezent peste tot? Obraznic ca mine!
- Iar glumești, sper. Haide să ascultăm un alt compozitor al acelei epoci: Jean-Phillippe Rameau (1683 - 1764).
- Interpretează același clavecinist? Pare puțin mai tânăr, dar tot atât de talentat. Iar clavecinul este atât de frumos! L-au împodobit cu picturi? Nu pot să cred! Pe Marte... Precis le voi arăta ce frumoasă e arta pe Pământ! Am mai observat ceva: când cântă pe claviatura de jos, de multe ori se mișcă și clapele de sus. Mi-ai spus tu că se poate, apăsând o anumită pedală. Magic! Cum îl cheamă pe clavecinist?
- Îl cheamă Jean Rondeau. Este tot francez, ca și cei doi compozitori pe care i-a interpretat. Dar, desigur, el interpretează și alți autori. Iată încă un mic exemplu. Aici va cânta o sonată scrisă de compozitorul italian Domenico Scarlatti (1685 - 1757).
- Grozav! Tu ce spui de părul lui?
- Nu spun nimic. Contează cum cântă, nu cum se piaptănă.
- Pe mine mă impresionează fiindcă știi că nu am păr și îmi doresc o perucă.
- Ha-ha! Iar ai nevoie de o pauză. Haide să o facem, dragă Marty!
L-ați văzut pe Marty cu perucă de epocă? Era foarte mulțumit! Acum poate sta liniștit până săptămâna viitoare. Pe sâmbătă, dragilor!
(va urma)