Am ras-o în cap. I-am coafat peruca. I-am ținut palma pe frunte când îngenunchea învinsă în fața unei latrine ce îi înghițea, hulpavă, tot sufletul. Era fantoma mea dragă. Cum reziști, m-a întrebat. Nu am știut ce să-i răspund. Oamenii se rănesc ca să se distragă de la altceva, a continuat. De unde a știut? Respiră liniștit. A adormit. Luna îmi luminează mâinile. Îmi privesc degetele însângerate. Mi-am smuls unghiile. Una câte una. Surâd. Oamenii se rănesc ca să se distragă de la altceva. Ți-a crescut părul, mamă.
Ana-Maria Butuza
O iubea atât de mult, încât obosise. Fiecare zi devenise o luptă cu teama părăsirii, cu spaima singurătății, deși, lucid, înțelegea că despărțirea le-ar fi adus izbăvire. Uneori o contempla pe furiș, absorbită de ecranul telefonului, iar ochii ei scânteiau jucăuș, mici flăcări în noaptea sufletului său. Zâmbetul ei abia schițat îi trezea o neliniște adâncă. Simțea cum tot ceea ce era în el se fisurează și tânjea, cu o disperare mută, după o rază care să-i mențină ființa întreagă, să nu se destrame în absența ei.
Sorin Rizeanu
Fiecare om se naște cu un număr pe frunte, al lor are zece cifre. Al meu? 472,996,800, doar nouă. Lumea e bună cu mine, dar nimeni nu-mi spune de ce. Azi fac 15 ani și am plecat spre Rupițe, la Baba Vanga. Spune-mi, mamaie, ce-i cu numărul ăsta? Copile, astea-s bătăile de inimă din viața ta. 15 ani or 365 de zile or 86,400 bătăi de inima pe zi. Azi mor? calculez eu. Hai nu mai plânge, mai pune-mi o întrebare. Ce rost au stelele pe cer, mă, babo? Dumnezeu o găurit pânza de sac, să putem respira.
