Ana Ludușan
Fetița se joacă în curtea blocului cu frații. Sunt fericiți. În depărtări bubuie mitralierele. Tata pleacă la război, mama plânge, de poala ei stau lipiți frații mai mici. Viața lor continuă pe bubuit de mitraliere, din când în când șuieră sirenele, apucă rucsacurile pregătite, pernele și cărțile și aleargă spre gurile de metrou. Sub pământ fetița își înșiră întrebările: de unde vine războiul, cine este de vină, cine îl poate opri. Mama răspunde: închide ochii și dormi. În somn își roagă îngerașul să îi răspundă.
Paul Dârvariu
Nea Grigore, care-i treaba asta cu industria calului? E o metaforă, Mișule. Omul care a inventat-o a apelat la tezaurul nostru folcloric, plin cu ziceri despre cal. De pildă: calul de dar nu se caută la dinți. Ce vrea să zică el? Că Cel de Sus, în marea Lui bunătate, ni l-a trimis în dar, însă noi nu avem voie să-i numărăm nici dinții din gură și nici banii din conturi. Am înțeles, nea Grigore, da' cred că omul ăla cu metafora lui a venit călare pe-un cal mort și cam visează cai verzi pe pereți.
Florina Hegedüs
Mult timp am fost doar gând frământat, emoționată. Și mult curaj mi-a trebuit să mă bag în cuvinte. Voiam să fiu mesaj. Și nu știu cine m-a închis aici și m-a legat de patul acoperit cu hârtie albă. E târziu și s-a făcut întuneric. Totu-i atât de real. Și dacă-i totuși fantezie? Unde am greșit? Poate sunt prea simplă, poate-s prea complexă, poate-s mesaj prea scurt sau, prea lung. Doi ochi s-au aprins, lacomi lucind s-au pironit pe mine, și-au început să mă citească. Bănuiesc că așa se întâmplă cu toate poveștile.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
