Un Ea și un El stăteau întinși în cort, în mijlocul deșertului, așteptând stelele. El îi ținea mâna, iar degetele îi atingeau încheietura, ca și cum i-ar fi citit pulsul. Ea privea în sus, dar simțea pielea lui aproape, caldă, familiară. Când te-am cunoscut, a spus ea, credeam că dragostea e despre călătorii. Nu știam că e și despre mers la mormintele părinților noștri, despre certuri și griji. El nu i-a spus nimic. Și-a lăsat buzele pe umărul ei gol, cu lumina lunii adunată în ochii lui verzi, ca un răspuns nerostit.
Arthur Ianoși
Spune-mi de ce nu ar trebui să plâng. Cum poți accepta atât de ușor un deznodământ ca ăsta? Cum va crește Andrei fără mamă? Femeia mângâia creștetul băiețelului care dormea la pieptul ei. Iubirea e aripa pe care Dumnezeu o dă sufletului ca să ne-nălțăm la El, iar moartea este ca o cheie într-o broască veche, care, odată răsucită, deschide o ușă către alt univers sau, poate, către același, dar cu mai puține lecții de-nvățat. Ne vom revedea, ai înțeles? Și inima încetă să-i mai bată. Bărbatul puse perna pe fața copilului.
Răzvan Dițescu
După ce noaptea a cucerit tot, au construit un muzeu. O singură cameră. O singură piesă. Un bec, suspendat, conectat la un generator pe moarte. Ghidul nu vorbește. Doar arată spre bec. Vizitatorii vin de la sute de kilometri și plătesc oricât. Stau muți în fața lui. Se simt văzuți. Iertați. Când motorina se termină și becul începu să pâlpâie, toți suspinară în cor. Apoi, când bezna puse stăpânire peste lume, începură să râdă ca nebunii. În întuneric, nimeni nu mai trebuie să pară altceva decât este.
