Gabi Lungu
Șurubul nu intră, cheia scapă, tata înjură printre dinți. Ține dreaptă lanterna, zice. Pe mine mă dor degetele, ochii și nu înțeleg instrucțiunile lătrate sub capota mașinii. Fiecare scârțâit e un eșec, fiecare oftat e despre mine. Apoi, nesperat și eliberator, motorul tușește. Pornește. Eu îngheț. Tata rămâne aplecat, surprins până și el, cu șurubelnița in demarorul Daciei. Se ridică încet, mă privește altfel. Cu ochii umezi, dar vocea fermă: Hai, ai făcut o treaba bună. Acum luminează-mă, sunt murdar?
Irina Suceveanu
Mădârjești e satul din spatele silozului. Îl zărești din tren cu două stații înainte. Din întuneric îi văd cum așteaptă cu nasurile lipite de geamul murdar. E finalul unei călătorii și începutul unei vacanțe la bunici. Tatăl se lasă obosit pe spate și își închide în suflet poveștile cu lupul ghinionist și iepurele. Le-au ținut de urât până aici. Mie și acum. Mama îi zâmbește, îl ia de mână și își cuprind copiii cu privirea. A fost odată. Ar fi putut fi. Acum e satul de lângă cimitir, tată, și ciorile își fac cuib.
Paula Butnariu-Bompa
Își petrecea viața în spatele morgii. Când în față i-a apărut o fetiță micuță cât o pâinică a început să simtă îngrijorare. După, a văzut o școlăriță, cu codițe, sărind într-un picior, fredonând și râzând, iar privirea i s-a întunecat. Apoi - o domnișoară cu privire curioasă, dornică de cunoaștere, de nou, și cumva, a început să perceapă toate vaietele și suferințele lumii. Peste câțiva ani, o tânără doamnă, distinsă, radioasă, l-a îmbrățișat și i-a zis: Nu mai sta încruntat. Ai făcut tot ce trebuia, tăticule.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
