Luminează-mă, dar cu led eco, că gazul s-a scumpit și becul e chinezesc. Sunt în bezna rațiunii, iar pe Facebook mă vânează cruciați digitali cu profile false și diplome de la Universitatea Vieții. În numele suveranității, ard cărți, dar citez din ele pe TikTok. Vrăjitoarea modernă are blog, cristale și PayPal. Iar tu, care îndrăznești să pui întrebări, ești agent globalist cu cip în pix. Fă lumină, dar mai moderat. Vrem schimbare, dar nu prea mare și nu pentru toți.
Elena Fermuș
Tânăra privește lung lampa prăfuită de timp. Închide ochii și-o mângâie ca pe-o ființă vie. Îi reaprinde-n gând povestea. Doar una era-n casă. Aceasta. Vara rămânea neatinsă; era lumină de la Dumnezeu până târziu în noapte. Dar iarna, bunica avea grijă să fie mereu plină cu gaz. O tot plimba din tindă-n cele două odăițe. Și se zorea cu treburile de seară; mămăliga de cină și apa caldă din copaie. Apoi-și-aprindea candela și se ruga-n colțișorul ei. Lampa rămânea numai pentru cea mică. Să-nvețe. Să răzbească lumina.
Monica Liana Radu
Mami, tu știi de ce sunt norii ăștia așa de pufoși? Nuu, îmi spui tu? Sunt plini cu lumină. Și cu mai ce? Și cu iubire. Și cum e iubirea? E ca o vată pe băț, doar că mai bună. E ca atunci când îmi faci tu supă cu găluști, că mă doare în gât. De fapt, și găluștile sunt tot ca niște norișori. Uită-te la ăla, ce moacă de tont are. Seamănă cu tati, când a venit acasă și tu ai zis că e băut și nu mai vorbești cu el. Dar după aia el a râs și tu l-ai iertat. Zâmbești? Nu i-am mai spus că eram plină cu ceva foarte pufos.
