Se opri din scrolat când își dădu seama cât era de amorțită. Prizonieră de bună voie într-o lume lucioasă cu 2.358 de prieteni generoși care uneori se entuziasmau cu inimioare. Realiză că roșul acela se decolorase. Nu mai vorbise cu nimeni demult. Închise telefonul, se ridică cu greu de pe canapea. Luă un roman de pe colțul mesei din teancul de cărți cumpărate, dar necitite, îl șterse de coapsă și ieși în curte. Abia se așeză sub nuc când apăru Țușca de la vecini. I se cuibări la picioare și începu să toarcă.
Ana Ludușan
Pășește șovăielnic, sub tălpi pământul e nesigur, a ajuns pe un tărâm necunoscut, adusă aici de dragostea ei pentru cărți, interzisă în lumea în care s-a născut. Străbate cu grijă Calea plină de obstacole, frica îi îngheață sângele, umbrele din jur o amenință. Închide ochii, le ignoră. Deodată simte o lovitură în moalele capului și un răcnet în ureche. Nu ești de-a noastră. Se trezește brusc. Încă vede stele verzi. Pe ușă intră soțul ei și așază ceașca de cafea pe măsuța de lângă pat. Inspiră adânc aroma cafelei.
Caterina Tudorache
Doamnă, sunteți bine? Respir greu și urechea îmi sângerează. Am ridicat privirea. Soțul meu tocmai mă lovise iar. Găsise actele de divorț pe masă și mă urmărise în tot orașul. Am fost o singură dată la poliție. Îmi rupsese 2 coaste. M-au întrebat dacă sunt sigură și cum el venise plângând, l-am iertat. Mama mă întrebase ce mă fac singură, că am copii și banii sunt puțini. Mamă, nu mai da sfaturi. Acum sunt singură într-o căsnicie oribilă. Loviturile lui nu mă mai umilesc. Divorțez de singurătate.
