Mi-era bine așa, comfortably numb. Școala, motanul meu, grădina-n care ciulinii au crescut mai înalți decât florile, cana primită de la sor'mea pe care scria All you need is love and a cat da' mereu o suceam până când se vedea doar and a cat. Aveam controlul, era bine. Când mi-a spus că vrea să mă cunoască, am zis întâi nu, apoi, ok, nu se schimbă nimic, beau ceai cu un străin, am casa cu motan și ciulinii mei personali, sunt safe. M-a îmbrățișat de parcă ne știam de-o viață. Poveștile ca asta n-au nevoie de final.
Florentina Ghițescu
Ce mâncăm în seara asta? Veșnica întrebare. Nu conta că ajungea obosită de la serviciu. Important era ce mâncăm. Poate dacă ar fi așteptat-o cu masa într-o seară și-ar fi amintit de ce-l iubea. Aveau un copil împreună. Se ducea la culcare înaintea lui. Nopțile nu mai erau comune. Poate atunci s-a gândit prima oară la o viață fără ea. El a avut curaj să plece. Orice rupere este dureroasă dar orice era mai bine decât ce ajunsese căsnicia lor. E adevărat că murim singuri dar parcă vrei să trăiești în doi.
Gladiola Chete
Ieșirea din indiviziune n-a fost niciodată mai dulce. Până atunci, imposibil de delimitat, erau trei inimi și un apartament cu vedere la compromis, stăpânite în devălmășie, până când ea a zis Gata, eu ies. Și a ieșit din parteneriatul fără priză la suflet. A semnat pe gând și, odată cu el, a eliberat și spațiul emoțional. Dacă tot e să împarți ceva, măcar să fie râsul pe două perne. A ieșit, din indiviziune, din așteptări, din glumele proaste la cină. Și, cine-ar fi zis? A ieșit din singurătatea în doi.
