Abia intrase când se trezi înconjurat de glasuri stridente de copii întrerupte de cele ale unor adulți. Îi auzea prin pereții subțiri cum aleargă în jurul lui. Îi venea să le strige: sunt aici. Gemu. Soția îl părăsise acum doi ani. Fără drept de vizitare, scrisese judecătorul, pentru confortul emoțional al minorului. Dar el se ducea să-l vadă când ieșea de la școală. Se amesteca printre ceilalți părinți. Glasurile se îndepărtară. Termină și ieși grăbit din cabina ecologică direct în mijlocul parcului de distracții.
Fabiola Stoi
Bunica, ție nu ți-i frică să stai singură? Cât merg eu la școală, între vacanțe, nu ți-i frică? Da' di ce să-mi fie, puiu' mamii? Că-l am pe Bujor la poartă, și puii în curte, care-mi dau treabă. Și Alba vine sara să beie lapte. Și de multe ori vânează șoareci p-afară. Da' să știi că io nu-s niciodată sângură, că ia, sara cum mă pui la rugăciune, coboară îngerii și sfinții și se roagă cu mine. Singurătatea e pentru oaminii care n-au treabă, nici pe Dumnezo. Îi drept că-s obosită uneori, da' m-oi hodini io dincolo.
Pompilian Tofilescu
Venise cât putuse de repede, când îl anunțaseră vecinii pe Facebook. La serviciu găsise înțelegere, deși nu prea mai avea concediu, le promisese c-o să lucreze de acolo la proiectul ăla mare și important. Apoi zborul lung și obositor. O găsi la spital, căzuse pe scări și își fracturase bazinul. Dădu la doctori, la asistente, alergă să-i găsească un loc după externare. Lasă, mamă, că aici o să fie bine. O să te îngrijească, mâncarea e bună. Apoi, văzând disperarea din ochii femeii, aici n-o să mai fii singură, mamă.
