În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Groapa altuia, China Town, Prin ochii pisicii, Dosar cu șină, Agnozie, Noi cei din linia întâi, Ikigai și Sărbători liniștite. Revenim pe 22 aprilie - toate textele aici.
*
O așteptare de zece (și un pic) ia sfârșit: e vorba de cele zece calupuri (plus un supliment) scrise de voi în prima parte a anului 2025. Din motive personale, nu am reușit să le parcurg până acum.Știu ce înseamnă să privești în zarea electronică și să nu vină niciun bit despre ceea ce te interesează. În apărarea mea stă faptul că am încheiat un masterat de scriere dramatică.
Promit să nu mai fac (alte întârzieri) și să mai fac (alte analize pe textele voastre).
Avantajul, când ai atât de multe microproze în față cum s-a întâmplat în cazul acestor +10 restanțe, e că pot avea o mai bună privire de ansamblu. Am observat că sunt teme care vă plac și la care tastatura a reacționat natural, am văzut și teme la care pur și simplu "inspirația" nu a vrut să iasă din pauză.
Remarc încăpățânarea unora de a scris "frumos", năclăind frazele cu o marmeladă stilistică în detrimentul unei perspective inovatoare. Am apreciat și voi continua să apreciez exercițiile de imaginație chiar și acolo unde stilistica nu a ajutat suficient.
Dar, cum verba longa, sărăcia cititorului, să trecem la fapte.
Publicabile:
Groapa altuia
Laura Stanciu
Către Ion Pop. Spre știință. Referitor la adresa dvs. înregistrată în cadrul Primăriei Sectorului 3, direcția Comunicare, cu nr. 9/2025, vă anunțăm că aspectele prezentate de dvs. în petiția de mai sus au fost verificate și s-a ajuns la următoarea concluzie. După măsurătorile experților noștri, groapa menționată în adresă face parte mai mult din sectorul 4. Mai exact, cel puțin trei sferturi din groapă. Vă rugăm să vă adresați Primăriei responsabile. Noi vă stăm la dispoziție cu gropile noastre.
Așa cum forța unui iceberg stă în acele nouă zecimi care nu se văd, fiind scufundate de apă, și forța unui text poate sta în ceea ce este nescris și doar sugerat. În acest caz, microproza deschide extrem de multe oportunități și-mi aduce aminte de soluția lui Hemingway la o povestire de doar șase cuvinte: "Vând pantofi de bebeluș, niciodată folosiți". Felicitări, Ernest, felicitări, Laura! :)
China Town
Gabriel Moldovan
Ceainărie mică. O cană de ceai. Bătrâna mă fixează galeș; zâmbind. Ne știm? Eheee, Cum nu? Tu pisica mea altădat. Poftim? Frumoasă pisică fost tu; neagră, cu ochi aurii; dormit pe sobă toată ziua, mare leneș. Râd nervos. Hai, nu zău. Clatină din cap; pe perete - o fotografie: o tânără cu o pisică neagră; mi se zbârlește pielea; am un déjà-vu. Eheee, așa zis și când băgat la tu în tocăniță. Tusea mă surprinde; ceaiul e ciudat; ating gâtul. Ea zâmbește. Încă tu face apucătură urâtă, spart cești; nu schimbat deloc.
Superbă atmosfera, dialogul ajută foarte mult iar modul în care vorbește bătrâna este delicios, contribuie la construcția personajului și crearea tensiunii. Iar finalul, finalul... îmi vine să fac o apucătură urâtă și să-ți dau o bere pentru finalul ăsta. Excelent text, felicitări!
Prin ochii pisicii
Gabriel Rusu
Camarazi din toate colțurile lumii, vă îndemn să puneți lăbuța pe adeziunea Partidului Pisicilor de Pretutindeni. Când vom ajunge la putere, și o vom face dragii mei, veți avea câte un om în fiecare locație, responsabil pentru deschiderea conservelor. Da camarazi, veți servi doar cărniță fragedă în sos. Puteți spune adio boabelor pentru totdeauna. Veți fi divinizate de toate necuvântătoarele, iar câinii, inamicii noștri numărul unu, vor fi trimiși în lagăre de reeducare. Ori vor putrezi acolo, ori vor mieuna.
O perspectivă proaspătă, cu un umor suculent, asupra frumoasei relații de subordonare dintre oameni și pisici. Multe mi-au în acest text, felicitări!
Dosar cu șină
Elia Ghinescu
E ăla tăcut, care ține totul în el, la propriu. Îl știi sigur. L-am văzut joi în parc, cu un biblioraft rebel, dar se zvonește că are o relație și c-o capsatoare dilie. O iubește, dar o și urăște; îi cam face găuri în viață. Pe unde umblă, lasă foi mototolite și-un miros vag de toner. Ieri a apărut într-un podcast, Viața între coperți, unde a povestit cum a fost când l-a închis un stagiar între hârtiile din '89. Cică a văzut acolo lucruri, chestii, secrete de stat. Publicul a aplaudat. Un sticky note chiar a plâns.
Cât umor poate să încapă într-o microproză? Tot și mai mult de atât, după cum o dovedește Elia puțin mai sus. Plus atmosferă, tensiune fin livrată, relații neașteptată și un final en fanfare care păstrează același nivel elegant. O surpriză extrem de plăcută, un mare bravo!
Speranțe:
Groapa altuia
Dan Banu
Zorii mușcau din muchia pământului. O fantomă străvezie, zornăind în urmă o sabie lungă, să trezească morții nu alta, având cizme cu carâmb înalt și epoleți de general, se zorea către casă. Apropiindu-se, văzu o lumină neagră ieșind pe sub ușă. Descuie. Fantoma rânjită a lui Bănică, cea dandy a lui Iordache, cea carismatică a lui Dinică împărțeau un Napoleon. Dumneavoastră, întrebă politicos fantoma cu sabia. Noi, acasă, un coniac. Nu e aici locul 6, figura 41? Nu Generale, e locul 9, figura 14.
Ah, ce mi-a plăcut a doua parte a textului dar, pe cât de mult am iubit ideea generalului care încurcă lotul din care s-a ridicat cu câteva ceasuri mai devreme, pe atât n-am putut să-mi scot din gură gustul de peltea dat de zorii care prea multă treabă n-aveau și mușcau până se plictiseau.
Groapa altuia
Titela Durnea
Mă Ioane, io ți-am zîs de-atâtea ori să-ți vezi de treabă, drept îi? Multe le pot io trece cu ochii aieștia ce mi-i i-a împlântat Dumnezo' sub frunte. Că mi-ai mânat vitele în satu' vecin, de-am avut ce cota la ele. Ori că m-ai băgat de păcat în gura târgului, c-aș fi luat bani din punga de obște a bisericii. Da' c-ai cătat la Mariuca me ce n-are nici 15 ani, tu, ditamai omotiocu, asta nu iert mă Ioane. Mno, vezi tu lopata asta? Ei să-i bagi de jină că ți-a crăpat țeasta când ai picat în groapă.
Curat scrisă, cu inflexiuni regionale impecabil redate, cu un personaj (Ion) extrem de bine conturat. Finalul, bată-l Mnezo', nu pare să țină pasul cu restul, cam asta să hie tătă jina. Mno.
Agnozie
Vlad Mușat
O bucată de lemn pe care sunt așezate niște figurine. În fața mea, un om se gândește. Lângă mine, oameni care ne imită. Bărbatul din fața mea apasă pe cronometru. Acel clic mi-a amintit de școală, de zgomotul pixului, de neliniștea pe care o aveam în timpul tezei la matematică. Revin în prezent, confuz, dar fericit că următoarea mutare va fi șah mat. Angela, ce face nebunul ăsta cu mâinile prin aer? Am înțeles că a fost un mare dirijor, deci noi suntem orchestra. Aha. E rândul tău să-i schimbi pampersul.
A doua parte (revenirea în prezent) mi-a atras atenția iar finalul extrem de bun ("E rândul tău să-i schimbi pampersul") m-a determinat să selectez textul. E bine gândit pe două paliere (oniric / real), primul ar merita un nivel mai ridicat.
Prin ochii pisicii
Sanda Vaideș
Mîța se uită la calendar și citi că începe dezlegarea la pește. Făcu o cruce în fața icoanei Sf. Modest și mulțumi pentru scutirea de la rînduiala Avatonului pe Muntele Athos, de unde aducea mir și tămîie și le vindea pe sub labă. Luă coșul cu momeli și porni spre cherhanaua locuită de haimanalele din zonă, unde găseai la negru toate cele: jointuri, icre negre și lapți. Avu noroc de un calcan și opt guvizi, pe o pungă de momeli din carne de șocîte. O zi bună, mieună ea trăgîndu-și cu ochiul într-un ciob de oglindă.
O ideea drăguță, corect condusă, dar e genul de text în care imaginația a fost folosită cu frâna trasă. Las-o să explodeze, du universul imaginat la extrem și vezi ce obții din el: posibil să iasă ceva extraordinar sau doar un experiment ratat (din care vei avea de învățat), în niciun caz ceva călduț.
Prin ochii pisicii
Gabi Lupu
Ne-am cunoscut în trafic într-o zi de luni foarte aglomerată. El o lua spre Magheru, eu mă grăbeam la piață. Ne-am plăcut din retrovizoare și ne-am îndrăgostit din lunete. Mă urmărea cum tăiam semafoarele pe roșu să prind rând la ouă. Îl vedeam cum țipă în mașină bucuros să mă vadă când îi demonstram cât de talentată eram în trafic. Când țipetele și semnele nu ajungeau la mine îmi semnaliza agitat cu toate farurile de pe mașină. Ne-am urât la secția de poliție când semnam procesele verbale.
O spectaculoasă poveste de dragoste spusă din lunete, faruri și retrovizoare plus un excelent final. Atunci? Unde a dat în marșarier textul de nu a prins pole position? E prea bun finalul și tocmai faptul că e atât de bun dezechilibrează restul, care ar trebui să fie ceva mai îndrăzneț scris.
Noi cei din linia întâi
Monica Aldea
Batalion Ficțiuni Reale, bunăăăă ziua. Să trăiți, domn comandant. Servim Ficțiunea. Superiorul scoase creionul chimic și marcă prezenții cu o cruce. Raneti unde-i? În tranșee cu morții lui, domn colonel. Ei, care? Ăia din texte. Rotariu? La popotă cu dicționaru, învață 10 neologisme pe zi. Tu de unde vii, mă? pari arian, râse ofițerul. Să trăiți, de la Creative Writing. American, deci. Batalion, drepți. Ascultă comanda la mine. Voi sunteți mă, prima linie a literaturii. Cu Nobelu înaintee, marș.
Am zâmbit, m-a surprins perspectiva, mi-a plăcut modul cum e scris. Atunci? Mi-a creat senzația unor glume făcute la o întâlnire cu colegii de la Ficțiuni Reale, glume ce-și pierd din intensitate dacă sunt scoase din acest context. Ajungem la ceea ce mi-a lipsit: universalitatea temei.
Ikigai
Vlad Mușat
Povestea doamnei Sanyu m-a făcut să ies din casă după 33 de zile. Fosta educatoare a rămas singură de la vârsta de 48 de ani, când soțul ei a murit într-un accident de mașină. Cum nu a avut copii și părinții i-au murit de tânără, pisicile au fost singurele ființe care i-au alinat singurătatea. Fragmente din jurnalul găsit de polițiști au ajuns în ziare. Doamna Sanyu a simțit că îi vine sfârșitul și că va fi găsită foarte târziu. Cu ultimele puteri, s-a uns pe tot corpul cu conținutul unei conserve de ton.
Bun sfârșitul, destul de cuminte ce se întâmplă până la el. Ar merita rescrisă povestirea pornind chiar de la propoziția finală, cred că ar fi un început mult mai puternic.
Ikigai
Caterina Tudorache
Bă decât, strigă bătrânul. Tânărul șopti absent da și dădu pe gât paharul pe jumătate plin sau gol, depinde cât de depresiv ești tu, cititorule. Bă, nu. Tânărul șopti absent alt da și ceru încă unul. Cititorule, dacă te plictisește acest text, poți bea un rând împreună cu ei sau să te uiți la știrile de prânz. Nu, că alea te fac să vrei să te faci praf și tu tre' să fii în stare să emiți propriile teorii implantate în suc. Bă, se încruntă bătrânul. E povestea mea decât. Tânărul șopti absent da și căzu sub masă.
Mi-a plăcut foarte mult alternanța celor două planuri ale povestirii: tânăr / bătrân, cititor / narator. Ar merita un final la fel de spectaculos.
Dosar cu șină
Florentina Ghițescu
Să intre următorul candidat. Ați adus toate actele pe care le-am solicitat? Toate copiile sunt legalizate? Imediat verificăm: deci v-ați născut, ați trăit, ați făcut unele lucruri bine, altele mai puțin bine. Ar mai fi loc pentru perfecționare. Ați făcut și un copil, asta s-ar putea să vă aducă niște puncte în plus. Ați sădit chiar și niște pomi. Nu ați făcut nicio casă. Da, sunt vremuri mai grele. Vă lipsește ceva, dosarul cu șină, vă întoarceți. Încărcați. Șoc. Avem puls.
Foarte bună ideea textului, excelent finalul. Fragmentul "deci v-ați născut, ați trăit" cred că ar putea lipsi fără să afecteze nimic; "ați făcut unele lucruri bine, altele mai puțin bine" - o scurtă enumerare ar aduce un plus, cum ne învață Cehov: "nu-mi spune că luna strălucește (că personajul a făcut unele lucruri mai puțin bine, în cazul nostru); arată-mi strălucirea ei dintr-o bucată de sticlă spartă".
Într-o zi, toți au tăcut
Monica Ciurea
În pretextul actualei conjecturi, la Facultatea de Resurse Antiumane se dă la admitere următoarea fărădelege arhimediană: un corp scufundat într-un lichid hiperventilat vocal, care vituperează, este împins de sus în jos cu o forță egală cu volumul de venin dezlocuit de umanitate. Să se calculeze densitatea ușurătății cu care s-ar putea ridica la suprafață corpul neîmbibat de toxicitatea sonoră a acestui puroi. Din această tobă de tinichea nu vom putea ieși, a venit răspunsul meu, un scepticandidat.
Foarte bună perspectiva din care ai construit textul, zona de mijloc, cea cu "volumul de venin dezlocuit de umanitate" este partea care m-a scos puțin din atmosferă, e prea melodramatic-tezistă, prea directă. Reformularea ei (vezi ce spune Cehov mai sus) ar echilibra microproza.
Într-o zi, toți au tăcut
Ruxandra Comșa
Nici bine n-a căzut țărâna pe sicriu, că limbile li s-au dezlegat. Frumoasă slujbă, nu merita ea. Să nu-i fi pomenit de biserică sau împărtășanie. N-a postit, n-a dat pomană. S-a ținut bățoasă, cu părul ăla roșu și ochii ăia de vrăjitoare. Avea o pisică neagră. În nopțile cu lună bântuia despuiată pădurea. Strigoaică. Se ținea cu pădurarul. Ba cu primarul. Era ibovnica popii. Îmi dau ochii peste cap. Oftez. Ce repede uită oamenii. Nici pironul nu mi l-au bătut. Împing capacul sicriului. Și mușc.
Foarte bună construcția microprozei, strici însă surpriza ("ochii ăia de vrăjitoare", "strigoaică"). Plus. Fragmentezi prea mult. Textul. Și-i strici. Ritmul. Nu. T. E. T. E. Me. De fraza elaborată.
Într-o zi, toți au tăcut
Anca Sfâriac
Ziua curgea normal. Claxoane, oameni care strigau nemaiauzindu-se unii pe alții, urlete de părinți foarte părinți, larma orașului era în fiecare zi aceeași. În hala 21, șase compartimente de sticlă adăposteau noi vieți. Regina murise. Lucrătorii făceau ce știau mai bine, departe de isteria generală. Hrăneau șase corpuri noi cu elixirul special. Dintre ele, se va naște un nou lider. Vremurile grele cereau lider nou. Nu avea nimic special decât speranța tuturor îndreptată spre ea. Nr. 7348 a deschis ochii.
Ideea și finalul au fost cele mi-au atras atenția, execuția cred că merită mai multă atenție; e prea exhibitiv-dramatică, vorbim de o "isterie generală" (aș prefera să o văd, nu să o numești și atât), noroc cu "elixirul special" care ne garantează "liderul nou". Prezintă-mi toate acestea, nu mi le spune.
Sărbători liniștite. Revenim pe 22 aprilie
Tibor Szente
Abia trecuse de miezul nopții. Trei lumini se apropiau dinspre Saturn, sau Jupiter, sau ce planetă sclipicioasă o fi fost aia. Au parcat fix în fața bisericii, în timp ce șapte babe leșinau, vreo patru nu mai aveau aer, celelalte se închinau cu năduf. Bine v-am regăsit, Oameni, sunt vreo trei mii de ani de când nu mai știm ce faceți. Pe cine sărbătoriți așa frumos? A, cine a fost el? Cum, voi încă sacrificați animale? Ce faceți, vopsiți embrioni nenăscuți? Durează mult sărbătoarea asta? A, perfect.
Foarte bună ideea, a doua jumătate a prozei este cea care mi-a atras atenția (excelentă asta: "Ce faceți, vopsiți embrioni nenăscuți?"). Cred că e un dezechilibru între modul direct, ușor exagerat-hiperbolic-ironic în care tratezi prima parte (reacția babelor) și cel indirect din a doua parte.
Sărbători liniștite. Revenim pe 22 aprilie
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
De bunăvoie s-a dus, ca un miel la junghiere. L-am văzut pe Tik Tok. Îmbrâncit, scuipat, pălmuit. A întins și celălalt braț, și celălalt obraz. A căzut. Prietenii au râs, l-au arătat cu degetul, s-au lepădat de el la cântatul cocoșului. L-am ținut de mână în suferința cea mare. Prin sufletul meu a trecut sabie. Către dimineață, oameni se-ntorceau la casele lor cu făclii. A înviat, cântau în miez de aprilie. I-am sărutat pleoapele reci și am plâns. Pentru mine murise de mult. De la prima seringă, de la primul joint.
Finalul e foarte bun ("Pentru mine murise de mult. De la prima seringă, de la primul joint"). În rest, e un dramatism forțat care ar merita temperat tocmai pentru a permite finalului să strălucească.
Până la următoarele texte, spor în toate!