Acu' o lună n-ai mers la pește. Mi-am luat nevasta. A fost atât de fericită că a urmat o noapte de dragoste, de sex, bă, sex clocotit. Ajungem pe baltă. Pregătesc undițele și așteptăm. Și-ncepe femeia să scoată. Secunda și animalul. Parcă ea era momeala. Ce noroc ai nevastă, i-am spus fierbând de nervi. Am dormit toată noaptea cu mâna pe partea ta de la mijloc, mi-a răspuns. Femeie, când te mai iau cu mine am să mă culc în altă cameră. Nu-i nimic dragul meu, am să apelez la prietenul tău, e păcat să stric bafta.
Ana Vlad
Gură ai s-o ții degeaba. Ți-am zis să mergi. Da' tu mergi? Stai priponită aici, în straiele-alea de ți-i mai mare dragu', c-o ureche plecată-nspre pământ și cu una aburcată-n cer, s-auzi. Păi ce s-auzi? Morții? Noi om zis cât om fost. Amu', tăcem. Doar tu tre' să mergi și să zici tare și răspicat: aista-i al meu. Că de nu, ți-l ia alta. Da' tu, ca proasta, stai. Așa că n-am mai stat. Am dat straiele jos și-am sărit în apă. Trăgea peștele ca nebunu', da' el nu mai avea ochi decât pentru mine.
Iulia Andreea Rusu
Nu am prins niciodată pește, dar am prins povești. Stăteam pe mal, în Constanța, privind cum alții aruncau undița, iar eu îmi aruncam gândurile. Din apă nu ieșeau dorade, ci amintiri dintr-un loc cu priviri obosite și povești fără final fericit. Acum, plasa mea se umple cu zâmbete, respect și începuturi curate. Am găsit un colț de apă liniștită unde fiecare zi e o captură nouă, iar eu învăț că pescarul contează mai mult decât apele în care pescuiește. Uneori, cel mai bun pescuit e cel în care te prinzi pe tine.
