Am întâlnit bărbatul perfect, ne spune, în timp ce-și învârte o șuviță pe deget. E frumos ca un Adonis, sensibil, nu bea, nu înjură, nu-și lasă șosetele peste tot și-mi ține geanta la mall. O privesc cu al șaselea simț, în timp ce toate colegele oftează visătoare. Prinsese peștele cel mare. Privirile se întorc spre mine. Nu ne-am văzut de ani buni. Ultima oară încă aveam verigheta. Zâmbesc și dau din cap. Am întâlnit și eu unul perfect. Acum locuiește cu mama lui, are trei pisici și încă îmi scrie când bea.
Nicolae Popescu
Nea Gică își face cursa în fiecare seară. Are o bicicletă Pegas cu șa lungă și far cu dinam. Oprește la fiecare coș, caută sticle. Tot ce adună, pune în sacoșele de rafie de pe ghidoane. Rar găsește marfă să le umple. Acasă, tanti Rada ține socoteala: doar opt sticle? Patru lei, patru optzeci dacă prindem oferta cu șaizeci de bani. Nea Gică dă din umeri: nu mai găsesc sticle la coș și de la tomberoanele mari mă alungă ăia tineri. Of, nici luna asta nu luăm suta de grame de somon, mai desfacem o conservă de stavrid.
Titela Durnea
Ieșirea în larg ne era ritual și rutină. Închinam mulțumire pentru răsărit și rugă pentru plasă îndestulătoare. În colibe ne-așteptau guri flămânde. Pe mare, himere. Iosif era călăuză. Aplecat jumătate peste barcă, băga degetu-n mare și-apoi îl punea pe limbă. Când dădea semnalu', aruncam năvodul. Se-adunau mereu: lucioși, cu ochi mirați care cerșeau clemență. În dimineața de care-ți spun, l-am așteptat mult. N-a apărut. Am plecat singuri. La primul năvod, un pește. A scuipat degetul lui Iosif și-a dispărut în val.
